"Incercarea de vanzare a actiunilor Petrom a fost un esec... Pentru noi nu a fost ce ne-am dorit, dar a fost solutia corecta. Pretul recomandat de consultanti a fost sa vindem o actiune cu 0,33 lei, pret la care actiunile s-ar fi vandut fara niciun fel de problema, poate chiar cu 0,35 lei. Guvernul nu a acceptat alt pret decat pretul mediu din ultimele 12 luni. Romania nu trebuie confundata cu tarile care trebuie sa-si vanda activele putea sa-si plateasca salariile si pensiile", a declarat Traian Basescu intr-o Editie speciala pe TVR 1. Presedintele a continuat spunand ca nu suntem in situatia sa vindem la orice pret, si crede ca Guvernul a gandit foarte bine: "vindem, dar la un pret corect".

Seful statului spune ca nu se poate relua anul acesta procesul vanzarii actiunilor Petrom - un pachet de circa o jumatate de miliard. "Ne-a fost o lectie tuturor. Poate pachetul a fost prea mare. Guvernul a fost bine sfatuit. Daca nu scoteam actiunile la vanzare, am fi primit reprosuri. Daca decizia era sa vindem cu orice pret, am avut recomandarea la care s-ar fi vandut toate actiunile", considera presedintele.

Traian Basescu confirma ca se va ramane in grafic cu scoaterea pe piata a actiunilor Transgaz, Romgaz, Transelectrica, "dar la un pret corect, fiindca nu suntem intr-o situatie de disperare".