Culmea bogatiei! Un sat din China are un zgarie-nori de 350 de milioane de euro! In plina criza mondiala, un sat din China cu doar 2.000 de locuitori, sfideaza recesiunea. Satul Huaxi, cunoscut ca fiind cel mai bogat din China, a celebrat 50 de ani de existenta prin construirea unui zgarie-nori cu 75 de etaje, in valoare de 350 de milioane de euro. Cele 800 de apartamente ale turnului pot gazdui intreaga populatie de 2.000 de locuitori a satului. Conform Daily Mail, banii pentru constructia cladirii provin din bugetul comunitatii, scrie Cancan.

Faze TariFoto: Colaj foto

Cea mai scumpa prajitura din lume costa 25.000 de euro. 25.000 de euro (107.000 de lei) este pretul de vanzare al acestei prajituri care a intrat in Cartea Recordurilor cu titlul de cea mai scumpa din lume. Ingredientele din care a fost facuta includ aur, caviar, sampanie de cea mai buna calitate si un diamant de doua carate. Budinca este realizata din cea mai fina ciocolata belgiana, asortata cu piersici, portocale si whisky. Stratul superior este facut din jeleu de sampanie si un biscuite simplu joconde, glazurat cu o frunza din aur comestibila, anunta Click.

Familia Comette, din Franta, s-a trezit cu un meteorit pe casa. Un meteorit vechi de 4,5 miliarde de ani si extrem de rar a lovit casa unor francezi. In mod ironic, numele acestei familii este Comette, unul cu rezonanta cosmica. Sotii Commete, care locuiesc la marginea Parisului, Franta, erau plecati in vacanta atunci cand meteoritul a cazut pe acoperisul lor si nu l-au auzit. Ei au descoperit corpul ceresc abia cand au vazut ca li se scurge apa in casa si au chemat pe cineva sa le repare acoperisul, care spre surprinderea lor era distrus aproape complet. "Mesterul care a venit sa repare acoperisul a fost socat cand l-a vazut si a zis ca doar Superman putea sa il rupa astfel", a declarat Martine Comette (32 de ani), precizand ca singura explicatie pentru pagubele produse ar fi doar caderea unui meteorit si se pare ca asa a si fost, informeaza Libertatea.

Ea fotografiaza miresele in lenjerie intima - cadou pentru viitorii miri. Jodie Howe, o britanica in varsta de 27 de ani din Somerset, este foarte cautata de domnisoarele care se pregatesc sa devina doamne la casa lor. Jodie este specialista in realizarea de albume cu viitoarele mirese in ipostaze senzuale, fotografiindu-le in lenjerie intima. Albumele cu pricina sunt la mare cautare, domnisoarele care se pregatesc de nunta inghesuindu-se sa se pozeze in chiloti si sutien pentru alesii lor. Viitorii miri le primesc in dar inainte de nunta, scrie Cancan.

Fereste-te! Bunica bate tot! La 56 de ani, Catrina se lupta pe strada pe bani pentru a-si intretine nepoteii. La vasta ei, alte bunicute isi petrec timpul crosetand si plangandu-se de aparitia reumatismului. Ea insa se bate pana la ultima picatura de energie. Lumea ii spune "Bunica bate tot" pentru ca se lupta pe strada parte-n parte cu cine-i pica in mana. Desi are 56 de ani si are sapte nepotei, Catrina nu se da lovita cand vine vorba sa-si arate forta. Ea participa la luptele de strada din capitala Mexicului pentru a face bani. Multi bani. De altfel, privitorii pariaza sume colosale pe ea, fiind una dintre cele mai talentate participante. Totul a pornit acum 27 de ani cand sotul betiv facuse o obsesie in a o lovi de cate ori venea acasa. Asa ca femeia a luat lectii de wrestling si, in scurt timp, a devenit o adevarata luptatoare. Si-a pocnit la randu-i sotul intr-o seara de l-a ametit si a doua zi, i-a dat papucii. Apoi, pe cand avea 43 de ani s-a maritat cu un luptator de wrestling, anunta Click.

Asta-i buna: a sarit in multime, dar nu l-a prins nimeni. Artistii au uneori parte de momente mai putin placute. Acesta este si cazul unui cantaret din Brazilia care a vrut sa faca o baie de multime. Zis si facut. Tanarul, care era intr-o forma de invidiat pe scena, si-a luat avant, a sarit, dar nici un fan nu a avut inspiratia sa il prinda. Barbatul a cazut destul de zdravan si, desi admiratorii s-au oferit sa-l ajute, era insa destul de tarziu, informeaza Libertatea.

Cei mai norocosi frati - au fentat moartea de patru ori in cinci luni. Povestea a doi frati din Marea Britanie pare rupta din filme, dar, cu toate acestea, este cat se poate de adevarata. Lisa si Deacon Cutterham au fost la un pas sa-si incheie socotelile cu viata, dar, cu toate acestea, au reusit sa pacaleasca moartea. Nu o data, ci de patru ori in decurs de doar cinci luni. Mama a unui copil, Lisa, in varsta de 30 de ani, a scapat doar cu o simpla zgarietura dupa ce a fost implicata intr-un accident foarte grav. Automobilul ei a fost distrus de un camion de 20 de tone. La randul lui, fratele Lisei, Deacon, care se lupta pe front, a supravietuit dupa ce a fost prins in trei explozii diferite, la Helmand, in Afganistan. "Este incredibil cat de norocosi am fost. Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca a avut grija de noi si ne-a demonstrat ca ne iubeste", a declarat Lisa, scrie Cancan.