Faze tari: Are cea mai mare colectie de instrumente de tortura si pe toate le testeaza pe el; Ungurii vor construi o sosea care va canta; Politisti anchetati pentru ca au facut gratar in timpul serviciului

de A.L.     HotNews.ro
Marţi, 28 martie 2017, 2:05 Revista Presei | Faze Tari

Faze tari
Foto: Colaj foto
Are cea mai mare colectie de instrumente de tortura si pe toate le testeaza pe el. El este Steve Santini (53 de ani) si este atat de pasionat de instrumentele de tortura folosite de-a lungul istoriei, incat si-a facut o adevarata colectie de astfel de dispozitive ale ororilor. In plus, pentru a impartasi cu noi durerea pe care o pot provoca, le testeaza pe toate pe propria piele. Steve Santini este istoric, a scris mai multe carti si adora sa testeze pe propriul corp ferocitatea celor mai infioratoare masinarii care i-a determinat pe oameni sa marturiseasca diverse secrete. Steve detine nu mai putin de 220 de instrumente tortura antice si medievale si toate iti dau fiori pe sira spinarii numai cand le vezi, informeaza Click.

O fetita de 10 ani a fost data jos dintr-un avion din cauza tinutei. Compania aeriana United Airlines a fost acuzata de sexism dupa ce a refuzat accesul unei fetite de 10 ani la bordul unui avion. Personalul companiei aeriene United Airlines nu permis sambata accesul unei fetite de 10 ani la bordul zborului Denver si Minneapolis pe motiv ca purta o pereche de pantaloni prea mulati.. Decizia companiei a provocat un val de reactii in mediul virtual, unde ceilalti pasageri au povestit intamplarea. "Agentul companiei United nu i-a dat voie unei fetite in pantaloni mulati sa zboare in avionul cu destinatia Denver - Minneapolis pe motiv ca nu are voie cu acei pantaloni, fiindca sunt prea stramti", sustine unul dintre pasageri, potrivit Daily Mail, citata de Stirile ProTv.

Ungurii vor construi o sosea care va canta. Societatea ungara pentru dezvoltarea infrastructurii nationale (NIF) va construi pe portiunea Drumului National 67, spre localitatea Kaposvar, judetul Somogy, cate doua benzi de circulatie, care vor fi acoperite cu asfalt care canta. In comunicatul NIF se mentioneaza: "Drumul va costa 60 de miliarde de forinti, bani care vor fi asigurati din fonduri UE si din resurse proprii, informeaza Rador. Constructorul selectat este grupul S+S R67. Asfaltul acustic, care este fabricat cu ajutorul unor tehnologii speciale, va emite sunete in momentul in care soferul intra cu masina pe aceasta portiune de drum, noteaza descopera.ro.

Politisti anchetati pentru ca au facut gratar in timpul serviciului.
Patru politisti de siguranta publica din Bucuresti au fost audiati, luni, dupa ce, in mediul online, au aparut imagini cu ei facand gratar si ascultand muzica intr-o hala din Giulesti, in timpul serviciului. Reprezentantii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti precizeaza ca cei patru politisti care apar in filmare fac parte din Sectia 4, fata de acestia fiind declansata cercetarea disciplinara, precizeaza News.ro. Potrivit Politiei Capitalei, evenimentul s-a petrecut in urma cu zece zile, in timpul programului, in intervalul orar 17.00-18.00. Superiorii acestora au spus ca imaginea Politiei a fost sifonata de comportamentul celor patru, precizeaza Digi24.

Sex in avion cu membrii echipajului de zbor. Tiffany Scanlon (30 de ani) a fost stewardesa pentru compania aeriana Emirates, insa regulile stricte care ii sunt impuse de meserie nu au oprit-o de la distractie, potrivit dailymail.co.uk. Femeia a zburat in peste 50 de destinatii in ultimul an si jumatate, experienta pe care a descris-o ca fiind epuizanta. Insa nu se poate spune ca jobul ei a fost plictisitor. Tiffany a dezvaluit ca membrii echipei de zbor obisnuiau sa faca sex in avion. "Din cand in cand, echipajul se alatura clubului "sex la o mila inaltime (expresie folosita de persoanele care intretin relatii intime in avion, n.r.". Daca eu am facut-o? Da, da, am facut-o. Cu un columbian, de ziua mea de nastere, in toaleta in timpul serviciului", spune femeia, potrivit Click.

Japonezii au construit cel mai luxos tren din lume.
In 2014, Japonia inaugura primul sau tren de dormit de lux. Acum, un al doilea astfel de tren, devenit cel mai luxos din Japonia si posibil si cel mai luxos tren din lume, conform The Telegraph, isi incepe calatoriile in luna mai. Numit Shiki-Shima, trenul, care a fost prezentat zilele trecute in cadrul unei ceremonii desfasurata la Tokyo, a fost proiectat de designerul Ken Kyoyuki Okuyama (care a lucrat si pentru General Motors si Porsche) in spiritul artei deco, acesta continand 10 vagoane cu 34 de locuri de dormit, noteaza Rador. Trenul, ce va strabate nord-estul Japoniei, este alcatuit din cinci apartamente de lux cu doua etaje, arata descopera.ro.


Citeste mai multe despre   

















2848 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: In rai
3 tipi mor in acelasi timp si ajung in rai, unde din pacate, mai este un singur loc.  Sf. Petru hotaraste sa intre cel care are cea mai interesanta poveste...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi