Excursii pe lumea cealalta, leac contra deprimarii. O companie din Coreea de Sud ofera cursuri corporative de „moarte fictiva“, ca o masura de a reduce numarul alarmant de mare al sinuciderilor din aceasta tara asiatica, cu cea mai mare rata de sinucideri din lume. Cursul incepe cu un discurs si o prezentare motivationala care include si o numaratoare inversa pana la momentul mortii fictive. Participantii sunt dusi apoi intr-o camera intunecoasa si asezati la birouri pentru a-si scrie testamentele la lumina lumanarilor. Dupa ce-si scriu ultimele dorinte si un mesaj pentru cei dragi, participantii sunt introdusi in „camera mortii“, o incapere in care sunt asezate o serie de sicrie deschise si un altar in fata caruia trebuie sa pozeze pentru o imagine funerara. In acest moment incepe „inmormantarea“ propriu-zisa, participantii culcandu-se in sicriele ale caror capace sunt inchise si baute in cuie. Iar pentru ca senzatia sa fie cat mai veridica, pe sicrie este aruncat pamant, intr-o maniera cat mai zgomotoasa, relateaza EvZ.

Atentie, ciine...la volan! Doi chinezi au primit un avertisment din partea politiei locale dupa ce au incercat sa-si invete ciinele sa conduca o masina, sustine Jurnalul National. Politistii din orasul Liunan au oprit masina cuplului, dupa ce au observat ca aceasta se deplasa cu o viteza foarte mica. Politistii au fost uimiti cind au vazut un ciine pudel cu labele din fata pe volan, in timp ce statea in bratele unei femei care controla pedalele. Femeia a explicat ca ea si iubitul ei au venit cu ideea de a-si invata ciinele, Niu Niu, sa conduca, dupa ce au observat ca strada nu era deloc circulata.

Un turc a baut solutie de intarit cimentul in loc de whisky. Un turc a ajuns la spital avand arsuri esofagiene dupa ce a baut o solutie toxica, crezand ca este whisky. Barbatul era detasat de numai doua zile in Galati la o firma turceasca careia i s-a atribuit prin licitatie construirea statiei de epurare a orasului, scrie Gardianul.

O partida de sex va ajuta sa scapati de stresul vorbirii in public. Daca nu aveti incredere in talentele dumneavoastra de orator, nu invatati textul pe de rost! O partida buna de sex va ajuta sa va relaxati inaintea discursurilor publice! Cel putin asa spun psihologii de la Universitatea scotiana Paisley. Ei au testat metoda pe 46 de oameni, care au facut sex in noaptea dinaintea discursului. Voluntarii au fost pusi apoi sa vorbeasca in public, timp in care expertii le-au masurat tensiunea, care indica nivelul de stres. Expertii au ajuns la concluzia ca cei care au facut sex erau foarte relaxati. In schimb, cei care nu au intretinut relatii sexuale erau foarte stresati, informeaza Romantica.

Are bratul gros de 71 de centimetri. Americanul Greg Valentino (48 de ani) este, potrivit Cartii Recordurilor, barbatul cu cei mai mari bicepsi din lume, circumferinta bratelor sale fiind de 71 de centimetri. Culturistul a ajuns la o asemenea performanta dupa 35 de ani de antrenament continuu. Dar pregatirile fizice intense si tratamentele cu hormoni pe care le-a suportat pentru a-si dezvolta muschii i-au creat si probleme. In urma cu cativa ani, lui Greg i-a explodat pur si simplu bratul stang in timpul unei reprezentatii de forta, noteaza Libertatea.

Viagra, buna si la femei. Viagra, medicamentul care creste potenta la barbati, poate fi benefic si pentru femei. Potrivit unui studiu realizat recent, celebra pilula albastra le ajuta pe urmasele Evei sa iasa mai usor din depresie. Celebra pilula pentru potenta pare sa trezeasca si in femei instinctele sexuale adormite, anunta Click.

Gemenele, maritate cu gemeni, au nascut gemeni. Doua perechi de gemeni identici din Texas s-au casatorit in anul 1998, iar la scurt timp femeile au adus pe lume gemeni, tot identici: doua fetite si doi baieti. Cuplurile si-au unit destinele in Las Vegas, in cadrul unui festival al gemenilor. Acum, la 10 ani de la casatorie, cele doua cupluri isi vor duce copiii la acelasi festival, pentru a le arata unde s-au cunoscut parintii lor, relateaza Cancan.

A pozat goala pe drapelul tarii! Leysi Suarez, 28 de ani, este una dintre cele mai iubite actrite din Peru. Cum pe 28 iulie este ziua nationala a acestui stat sud-american, actrita cu forme apetisante s-a decis sa ofere poporului sau un pictorial incendiar. Astfel, ea a pozat complet goala intr-o revista pentru barbati. Desi acest lucru trebuia sa-i incante pe admiratori, pictorialul a starnit un scandal monstru, ce ar putea avea consecinte dezastruoase pentru frumoasa diva. Si aceasta deoarece cand a pozat goala, Leysi s-a urcat pe un cal acoperit cu drapelul national, lucru considerat jignitor de guvernul peruan, care ar putea-o condamna la 10 ani de inchisoare pe frumoasa bruneta, scrie Libertatea.

Si-a ridicat casa in jurul unui stalp. Mihaly Nagy, din satul Bercu, judetul Satu Mare, construieste o casa care are un stalp electric intre antreu si bucatarie. Localnicii spun ca stalpul a fost montat in 1964, iar constructia imobilului a inceput dupa Revolutie. Omul s-a judecat cu Electrica SA pentru a-i fi mutat stalpul, dar justitia a decis ca mutarea sa se faca pe cheltuiala lui. Acesta e suparat si, drept razbunare, le-a interzis angajatilor de la Electrica sa mai lucreze la stalp, atunci cand se impune acest lucru, relateaza Cancan.