"Statul roman nu e un stat laic asa cum vehiculeaza diversi oameni care vor sa induca opinia lor conform careia statul ar trebui sa fie laic in sensul de a fi total dezinteresat de religie si chiar impotriva religiei", a declarat secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, in cadrul unui interviu acordat Qmagazine.

Victor OpaschiFoto: Agerpres

Oficialul a afirmat ca "pentru statul roman, religia, cultele religioase au un aport eminamente pozitiv in societate si este important ca mai ales aceste 18 culte religioase, in care se regasesc peste 99% din cetatenii Romaniei, sa fie active in spatiul public".

"Suntem intr-un regim de neutralitate a statului in plan religios, in sensul ca niciun cult nu e privilegiat, nu avem o biserica de stat, ci toate cultele sunt egale in fata legii. In acelasi timp, aceasta neutralitate este, cum spuneam, conotata pozitiv, in sensul ca statul vine in intampinarea fenomenului religios", a continuat Victor Opaschi, pentru revista citata.

Secretarul de stat pentru Culte a precizat pentru Qmagazine ca doar anul trecut au fost alocate peste 10 milioane de euro pentru Catedrala Mantuirii Neamului. "Bucurestiul e singura capitala europeana care nu are o catedrala reprezentativa", a declarat Victor Opaschi.