Asa se incheie, deci, istoria politica a statului national roman (1918-2008): cu implozia institutiilor. Ciclul istoric al esecului romanesc a dat inca o bucla. Primul stat national, pe care il aniversam fara sa-l intelegem prea bine, a cazut, curind dupa iesirea in lume, presat din afara si slabit, dinauntru, de lipsa eticii nationale de rezistenta. Statul comunist urmator a durat dar a fost, de la inceput, un fals, un esec definit de distanta uriasa dintre elita dictatoriala si supusi.
Al treilea stat national, fondat in 1989, a promis dar, in absenta unei revolutii fondatoare autentice, n-a facut decit sa biseze naufragiul comunist. Paralelismul e izbitor. In datele de adincime, statul post-comunsit a repetat ruptura interna a statului comunist: distanta dintre elita dictatoriala si supusi a fost inlocuita de separatia legala dintre elita oligarhica si cetatenii de rind.
Laura Kövesi are dreptate. Statul e in disolutie. Mai exact, nu are suveranitate legala, dupa ce a pierdut, sau n-a cistigat, monopolul asupra Justitiei.
O categorie privilegiata de cetateni romani a fortat dreptul de a se plasa in afara legii. Noul Cod penal va consfinti acest fapt. Chiar in situatia in care Codul va fi blocat, coruptia fundamentala a justitiei a desavirsit, intre timp, separatia unei caste penale.
Exista calcule care sugereaza ca grupul oligarhic detine 27% din PIB. Nici un stat nu poate rezista atacului combinat al fortei economice si rahitismului juridic.
A existat insa o deosebire majora fata de datele sumbre ale comunismului. Noul stat roman a lucrat in sistem international deschis. Admiterea in Uniunea Europeana a creat premisele evadarii spre normele de drept si sansa de a pune capat unui ciclu istoric dezastruos.
Ocazia a fost ratata. Raspunderea e impartita de doi suspecti. Mai intii, UE care a comis o eroare uriasa de abordare, aplicind Romaniei tratamentul folosit pentru statele din afara centurii de pe pintecul Rusiei. UE a luat drept partener real si loial oligarhia. Societatea a ramas un aliat neglijat si UE a cucerit imaginea de organism tehnico-elitar, nu de bun popular. Rezultatul s-a vazut in prezenta la alegerile europene.
Oligarhia a profitat escaladind pina la capat pozitia sa in stat. Dupa 11 luni de la admitere, Romania e in pragul colapsului statal, iar UE raspunde cu o lipsa uluitoare de discernamint. Interventia ambasadorului american Taubmann a fost insotita de tacere. Criza italiana a provocat un raspuns birocratic. Scandalul noului Cod penal a gasit UE gata sa sanctioneze doua erori administrative: taxa auto si serviciul telefonic 112.
UE n-a aflat: numarul-cheie in Romania e 322, nu 112. Partea care ne revine noua, romanilor, e si mai grava.
Ne rezumam la identitatea lingvistica si culturala. Identitatea politica nu s-a nascut. Nu ne ies constructiile de stat, pentru ca nu putem atinge acordul de care dispune o natiune politica functionala. Evident, Romania nu va disparea, dar va fi inlocuita de un sistem anapoda: o populatie in vest, alta acasa, intr-un stat, pentru a treia oara, esuat.
Pe scurt: trei state, doua populatii, nici o natiune.
Train Ungureanu, Cotidianul
0
0
