Cum sa incepi ca lumea o poveste 

de Costi Rogozanu     Money Express
Marţi, 18 decembrie 2007, 6:29 Revista Presei | Opinii/Analize

Costi Rogozanu
Foto: Money Express
Nu, evident, nu exista retete pentru demaraj perfect intr-o poveste de dragoste sau SF, intr-un roman sau intr-un film, in viata sau in fictiune.Printre amatorii de spus bancuri se numara si aceia care grabesc poanta spre deznodamant intr-un soi de avant precoce implacabil. Mai sunt cei care au nevoie de prea mult timp pentru a-si etala maiestria de povestitori si devin penibili. Sunt insa si „maestrii“ care-si dramuiesc povestea perfect si obtin zambete indiferent de calitatea bancului. Cei din urma si-au dezvoltat perfect absenta din scenariul „zicerii de bancuri“. Ei nu anunta emfatic: „Atentie, spun ceva de ras“. Celelalte categorii sunt obsedate de efect. Cei mai buni sunt cei care spun un banc ca si cum n-ar fi un banc.

In istoria literaturii exista o intreaga paradigma a obsesiilor legate de inceput. Camus ajunge chiar sa inventeze un personaj care nu reuseste sa treaca de prima fraza a unui roman, care, spune el, trebuie sa fie impecabila, restul fiind o formalitate. Noua traducere din Paul Auster de la noi, „Nebunii in Brooklyn“, incepe cu o voce la persoana intai care spune sec din prima „m-am retras in Brooklyn ca sa mor“. Sa mai amintim de micul prolog al unui roman de Martin Amis in care povestitorul ne anunta imediat dupa pagina de garda ca e un sinucigas? Sau poate ar trebui sa enumeram cartile cu naratori morti inca din start: mai bine nu, n-avem loc aici.
Mai e o carte celebra care incepe cu „la inceput a fost cuvantul“, fraza care a intors pe dos multe creiere agile. Un inceput bun te face sa uiti din prima de conventia textului, de pactul fictional, te face sa ignori de fapt actul insusi al lecturii. Un om imbracat cu gust te face sa-i ignori hainele (care-l fac pe acel om) si sa-i admiri personalitatea. Cand vezi hainele intai, cel care le poarta se afla deja in pericol de ridicol sau kitsch. Seherezada intretine tensiunea prin simplul fapt ca vorbeste ca sa ramana in viata si povesteste doar ca sa-si seduca iubitul-calau. Si deja nu mai ai de-a face cu simple povesti. De povesti simple si pisaloage n-are nimeni nevoie.

Exista o categorie de texte unde debutul e totul. Da, e vorba despre acele „texte“, textele pentru agatat. Revistele glossy sunt pline, adolescentii vorbesc numai despre asta, cum sa incepi o poveste care sa-l seduca pe celalalt, care sa ti-l ofere pe tava. Un exemplu comic dus la extrem este scena (marca Nae Caranfil, „Asfalt Tango“) cu Mircea Diaconu, la mare, in apa, intreband o domnisoara: „Domnisoara, nu va suparati, stiti cumva cum ajung la Marea Neagra?“. Nici nu mai stiu daca „textul de agatat“ a avut succes, dar ar fi trebuit sa aiba. Sunt unii care se antreneaza o viata pentru asa ceva.

Evident, mai sunt si scriitorii care nu vor in ruptul capului sa te seduca. Calvino risca chiar sa te poarte din poveste neterminata in poveste neterminata numai ca sa-si demonstreze teoria ca, uneori, e de ajuns o introducere buna. Nabokov are un inceput ilizibil la „Ada sau ardoarea“ care se prelungeste insuportabil peste 100 de pagini, dar asta tocmai pentru a ascunde teribila joaca de-a incestul de mai tarziu. Strategiile inceputului sunt strategiile seductiei. Omul contemporan e obsedat mai ales de penetrarea in poveste, de introducere, decat de restul. O dragoste reusita trebuie sa fie la inceput o fictiune perfecta. Iar prin fictiune nu spun minciuna, ci doar inventarea unei povesti perfecte pentru cei doi. Fie ca eroii se intalnesc intr-un sanatoriu si au un sfarsit previzibil (ca-n Thomas Mann, „Muntele vrajit“), fie ca se intalnesc la o intrunire a indivizilor bolnavi de cancer la testicule (unde se regasesc eroul si eroina din „Fight Club“ al lui Palahniuk). Trebuie sa fie uniti de un tel oarecum comun, asta daca nu ai chef de o simpla anecdota sexuala. Unde nu e poveste, poti sa-ti iei catrafusele si sa te cari. Unde cei doi parteneri n-au chef sa se preseze pentru a croi un sinopsis macar, cand nu au forta sa riste macar un simulacru de story a la Seherezada, de acolo nu prea mai ai ce sa astepti. Omul modern are nevoie sa-si croiasca singur propriile povesti. Daca ne uitam in folclor, observam ca fata sau fiul imparatului beneficiaza de legende gata fabricate la curte si ca o mie de ite initiatice acopera, de fapt, vreo casatorie din interes (un imparat disperat isi vinde fata contra unor servicii vitale, pana la urma).

Ei, si aici aflam, de fapt, ca un inceput bun, acaparator, ascunde intotdeauna altceva. La Paul Auster, de exemplu, cand personajele se apropie de moarte, indiferent de ocupatie, simt nevoia sa narativizeze, sa spuna povestea altora sau pe a lor. Slavoj Zizek crede chiar ca partea feminina are drept sarcina sa transforme relatia, actul sexual insusi, in povesti, in timp ce masculul e obsedat de propria satisfactie. Ne intalnim inca odata cu Seherezada, cea care incepe marea poveste cand vede zorile si, sfioasa, tace. La lumina zilei, nu prea functioneaza nimic.

Money Express
























736 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri