Nici sa-si fi propus guvernul Tariceanu sa faca o asa greseala in an electoral - presupunind ca i se facuse lehamite de putere si planuia o sinucidere politica in piata publica – si tot nu cred c-ar fi reusit sa-si dea foc la valiza cu un chibrit mai bun decit taxa auto. Lectia pe care se presupune ca o invata in aceste zile si liberalii este ca (si) in Romania se accepta totul pina la bani.
Poti sa te certi cu presedintele pe principii sau in vorbe nemasurate, poti sa dai cu petarde ori cu manipulari finute in mass-media, poti chiar sa conduci prost tara. Ocupat si obisnuit sa priveasca, din ce in ce mai relaxat, spectacolul vorbelor, fie ele si de ocara, romanul tace sau injura, dar trece mai departe.
Cita vreme i se pare ca nu-i baga nimeni mina in buzunar, are sentimentul reconfortant al insului care a intrat fara bilet la o reprezentatie data in mahala de niste actori de duzina, dar care vorbesc tare si colorat. Cind insa e pus fata in fata cu un decont din care nu numai ca nu intelege mare lucru, dar i se mai pare si umflat cu nesimtire, se trezeste, brusc, din amorteala, tipa, injura si, ca sa plonjam din nou in trista realitate romaneasca, ameninta ca-si va aduce aminte de teapa luata, fix in cabina de vot!
E greu de crezut ca nimeni din guvern sau din apropierea lui n-a anticipat efectul taxei auto din aceasta perspectiva. E inspaimintator insa ca, desi efectele au fost prevazute cu siguranta, masura a fost, totusi, introdusa. Concluzia nu poate fi decit una singura: cabinetul Tariceanu a ajuns la un impas teribil legat de colectarea fondurilor bugetare, are de acoperit gauri mari din patura si asa subtire care acopera nevoile financiare rezultate din angajamentele luate fata de UE, asa ca, in disperare de cauza, apasa butonul de avarie.
Rezultatul? Pe portile palatului Victoria iese, deghizata sub forma unor ordonante, o mina lunga si hrapareata care intra adinc in buzunarul contribuabilului sau in vistieria autoritatilor locale, adica in orice loc in care se mai afla un ban. Si, uite-asa, din prostia unora, se face praf relaxarea fiscala, avantajele cotei unice ramin o amintire, iar autonomia locala – o vorba-n vint.
Cu pasi mari si repezi, ne intoarcem de unde-am plecat. La vremea in care prim-ministrul Vacaroiu si, mai apoi, Decebal-Traian Remes, din pozitia de ministru al Finantelor, lansau in palatul Victoria concursul „cine stie o noua taxa, cistiga“. Modificarea taxei auto, rebotezata taxa de mediu, n-are a face cu dorinta autoritatilor de a trai intr-o tara curata.
De-ar fi fost asa si s-ar fi respectat principiul „poluatorul plateste“, taxa ar fi fost introdusa in pretul benzinei sau ar fi fost platita in functie de rezultatul emisiilor de CO2. Dar asta ar fi insemnat sa plateasca toti poluatorii si, prin ricoseu, pierderile de voturi ar fi fost mult mai numeroase. Incercind sa impace si capra, si varza, guvernul a gindit o taxa mare pentru cit mai putini.
N-a impacat pe nimeni si-a iesit o varza. In mod mult mai firesc si echitabil ar fi fost sa incerce colectarea unei taxe cit mai mici de la cit mai multi contribuabili. Dar asta, desigur, ar fi insemnat timp, iar guvernul pare-se ca nu mai are timp sa astepte. Un semn de panica in palatul Victoria si semne mari de intrebare puse peste viitorul imediat al Romaniei ca tara cu economie „fara probleme structurale“, ca sa folosesc o expresie draga premierului Tariceanu.
Citeam, ieri, in Cotidianul, interviul cu un savant care ne anunta ca peste citeva sute de ani vom putea deveni nemuritori. Faceti un exercitiu de imaginatie si inchipuiti-va ca ar trebui sa va petreceti vesnicia guvernati de asemenea incompetenti. Pai sa nu-ti vina sa mori ca n-ai cum sa-i mai stringi de git?!
0
0
