Emo-febra de Bahlui

de I.     Ieseanul
Miercuri, 6 februarie 2008, 7:28 Revista Presei | Opinii/Analize

Emo-febra
Foto: Ieseanul
“Uite, emo kids!”. Recunosc, anul trecut habar nu a­veam des­pre ce vorbeste prietenul proaspat intors din Statele Unite. Slabi, cu pantaloni de trei ori mai largi decat ar fi avut nevoie, adidasi uriasi, freze putin peste semnificatia pe care o asociez eu cuvantului “ciudat”.

Mai exact, parul cu suvite blonde si albastre pe fond negru m-a facut sa mi-i imaginez intr-un salon de frumusete.

Uneori dadeau scurt si abrupt din cap pentru vizibilitate. Bre­tonul ii jena, evident. Cu pasi molcomi, im­pleticiti uneori, dar cu o postura feminina, cei doi emo kids coborau Copoul.

Daca atunci erau doi, astazi sunt cu mult mai multi, deloc scumpi la vedere. Pesemne au adus inta­riri. Asa cum se intampla de fiecare data cand adolescentul roman gaseste o jucarie noua, numai buna pentru schimbare sau chiar pentru a-si exprima nemultumirea fata de lumea in­conjuratoare.

Caci, bineinteles, adolescenta fara revolta nu prea gasesti.

De unde pana unde

Cuvantul “emo” s-a nascut de partea cealalta a Atlanticului, cam pe cand romanii se gan­deau sa se lase de comunism. O prescurtare a lui “emotional”, “emotiv” in traducere. Este un fel de sablon pentru copiii “cu angoase fabricate si cu look de tocilari deprimati”, conform dic­tionarului urban.

Definitie oa­recum indepartata de prezent, pentru ca astazi, adeptii stilului sunt destul de la moda si cu mult mai putin deprimati decat stramosii lor din anii ‘80, ‘90. Initial, copiii emo erau chiar seriosi in aderarea la grup. De­zamagirea era un criteriu la fel de important ca si parul vopsit negru, tuns asimetric, fata alba si ochii puternic conturati. De fapt, acestea erau semnele dis­tinctive, la care se adaugau pierce-uri in buza, pantaloni mulati, curele cu tinte, tricouri negre, cu imprimeuri destul de agresive.

Variante mai ponosite ale solistilor de la Tokio Hotel. Timpul nu a adus doar curentul emo din Statele Unite in Europa, ci l-a si indulcit cu pete de culori stridente. Asa ca un emo-kid a evoluat de la aspectul de bulina neagra la cel de adevarat cu­r­cubeu. Daca hainele sunt com­bi­nate ciudat si lumea intoarce capul pe strada, e destul de emo.Glumele pe seama copiilor deprimati au aparut cam odata cu termenul care ii defineste.

Ba ca ar fi un fel de “manelisti ai rockului”, pentru ca muzica emo abordeaza tot subiecte cu po­vesti traite de dragoste sau iro­nii apropo de moravuri, fre­do­nate in soapta, apoi “urlate”. Pentru confirmare, a se asculta Panic At The Disco, Fall Out Boy sau Bullet for My Valentine, tru­pe incadrate clar in acest cu­rent. Ba ca lama de ras ar fi ju­caria lor preferata, ceea ce e din ce in ce mai departe de adevar.

Spre exemplu

Primul emo cu care am stat de vorba, elev la Liceul “Octav Bancila”, a fost doar un miraj. “Arat emo? Nu cred ca sunt... Nu m-am gandit la asta si ori­cum ascult electro, trance. Pro­babil e bretonul de vina”. Americanii i-ar numi “emo beans”, termen care se refera la adolescentii care nu au nicio legatura cu “doctrina”, ci doar arata ciudat si care prefera sa nu fie incadrati in vreun grup de acest gen.

A urmat conversatia cu al doilea emo. Incredibil... Bre­to­nul acoperea jumatate de fata, su­vi­tele colorate, pierce in lim­ba si buza inferioara, ochelarii cu rame groase, tricouri colo­rate, totul il indica drept “emo-kid-ul absolut”, creat dupa de­finitie. Dar n-a fost sa fie. “Sunt doar cand vine vorba de felul in care arat si, uneori, cand am chef, de muzica. E si pierce-ul de vina, dar acum am fost nevoit sa-l scot pe cel din buza.

Mi-a ramas cel din limba. Oricum lumea se uita lung dupa mine, dar nu ma deranjeaza”. Alin are 16 ani si simtul umo­rului peste nivelul obisnuit. E cel putin prietenos, iar la scoala are rezultate de invidiat. Ce spun parintii? “Pai am facut un fel de pact cu ei... Atata timp cat nu am probleme la scoala, sunt liber sa fac ce vreau. In li­mita bu­nului simt. De fapt, ma­ma este cea care imi ia hainele si tot ea m-a vopsit prima oara”.

Se pare ca stie exact ce vrea si cum sa arate. Se tunde singur sau cu ajutorul prietenei. In spatele bretonului, nicio frus­trare, nicio victimizare. In alta zona, emo trup si su­flet, Andreea inca nu a implinit 15 ani. Si se declara dezamagita. Lucrurile nu merg cum ar trebui! “Simt ca nu sunt inteleasa. Merg pe strada si lumea ma priveste ca si cum as fi extraterestra. Parca si ai mei sunt putin spe­riati, dar nu-mi spun nimic.

Integral in ziarul Ieseanul























1404 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version