Amanuntele sint adversarul nedeclarat al istoriei. Insa, in epocile politice rudimentare, istoria e scrisa de instincte brutale, nu de rationamente colective. Si are o claritate ingrozitoare.

Detaliile converg si confirma. Cazul liberal e dramatic.

Radu Stroe ante NATO nu e o gafa. Episodul Stroe continua coerent, la nivelul amanuntelor personale, linia de politica externa liberala. Nimic n-ar incununa mai fericit aceasta directie decit gestul cu care liberalii sint totusi datori: sa prezinte la Summitul NATO situatia listelor cu semnaturi pentru retragerea din Irak. Initiatorii liberali nu ne-au tinut la curent. Poate, intre timp, s-au strins semnaturile si ii tragem un referendum, paralel cu summitul.

Am fost dresati mediatic sa numim suma amanuntelor triviale ale politicii locale cu formula „razboi intre palate“. Adevaratul nume al acestei ciocniri care a incins la rosu (proletar) Curtea Constitutionala si a turat turbinele de dezinformare e lupta pentru emanciparea Romaniei. Lupta cu bazinul de influenta rus. Detaliile incrimineaza. Saptaminile premergatoare Summitului NATO au fost insotite de un baraj lipsit de echivoc. Primul-ministru, ministrul de Externe si ministrul Economiei au descoperit importanta dezvoltarii relatiilor cu Rusia, in context european (un prefix obligatoriu si lipsit de sens). Dinu Patriciu si-a dat seama ca Romgaz s-ar simti mai bine in proprietate privata. Zona geografica cu care s-a logodit entuziasmul privat al lui Patriciu e bine cunoscuta. Un cor anexa de experti autotitrati, de la Gusa la Voiculescu, a reluat in folosul unui public iritat de factura la gaze argumentul salvator al conexiunii ruse. Un singur gest, o semnatura sub antetul Gazprom si gata! Gaz girla!

De cealalta parte, presiunea rusa a aparut, prompt, la jonctiune. Putin a inteles sa pregateasca Summitul NATO luind Ucraina in suturi, dupa reteta rezervata vecinilor neconformi. Prezenta lui Putin la Bucuresti nu mai trebuie descifrata. Vladimir e deschis la oferte. O anume parte romana e, de asemenea, deschisa. Ea insista ca nu ne putem ignora vecinii, dar nu spune ca Rusia a facut din vecinatate o mare problema de-a lungul unor granite pe care le trateaza sub titlu de ipoteza. Alt argument: nu putem sta cu spatele la piata gigant a Rusiei. Atunci care e diferenta dintre Rusia si piata gigant a Germaniei? Date ajutatoare se gasesc in comuna Jucu - Nokia.

Oligarhia impinge spre Rusia. Basescu s-a intinit, pe sens contrar, atlantic si nuclear, cu Sarkozy. Acesta e adevarul unic al „razboiului intre palate“. Pericolul nu e nou. Comunistii lui Ceausescu au simulat antirusismul in interes personal si dinastic. Oligarhii cred ca pot da alta intrebuintare obiectului rus: banii. Sint bucurosi sa se lase cumparati. Diferenta e nula. Lacomia oligarhilor continua nechibzuitul calcul comunist. Le leaga dezinteresul ostil fata de natiune si societate. Iar reversul optiunii externe ruse e, desigur, anihilarea interna a justitiei. Capitalismul rus e copia capitalismului occidental din care s-a extras puterea autonoma a legii. Rapacitatea comunista e pe miini bune. Spasiba, Tariceanu! Welcome, Vladimir!

Cotidianul