Nimic nu le garanteaza oamenilor lui Basescu in acest moment si nici macar dupa un eventual rezultat foarte bun la locale (anticipatele fiind excluse, precum stiti) ca vor ajunge la putere. Pentru ca cifrele sint ale naibii de perverse. Cu 40 la suta la parlamentare, iar asta e un procent optimist, PD-L e condamnat sa negocieze. Cu PNL sau cu PSD.
A surprins pe multi, ca sa nu zic a socat/indignat/enervat, dragalasenia cu care i-a tratat Basescu la Cotroceni pe Tariceanu, Melescanu si pe noul ministru al Justitiei, cu ocazia investirii oficiale a acestuia din urma. Ciudat, nu?
Dupa doi ani si ceva de razboi fatis, crud si adesea absurd, in ultimele saptamini aproape sinucigas, palatele fac brusc si concomitent cite un pas inapoi. Corifeii isi rid unul altuia, gazda, larg, cum ii e firea, premierul, colocvial, ca deh, obraz subtire, dublati perfect balcanic de un bogdaproste tisnit din gura diplomatului de la Aparare. Si inca in ce context, bai, frate!
La intronarea in fruntea Justitiei, dupa imensul scandal Norica, a unui fost avocat in dosarele lui Patriciu, in plus si liberal de prin ’91. Si pentru ca tortului (fara sampanie, e drept) parea sa-i lipseasca taman cireasa din mot, Basescu il mai si lauda.
Reactiile, previzibile, de altfel, merg de la „tradare!“, „pupat Piata Endependenti“ pina la concesivul „in sfirsit un gest firesc intre doua institutii ale statului“, la fel ca si explicatiile: de la „pai, Basescu era oricum obligat sa-l accepte pe nominalizat, conform ultimei decizii a Curtii Constitutionale“, pina la conspirationistul „s-au dat de gol, Basescu si Tariceanu n-au facut, doi ani si ceva, decit sa se joace de-a razboiul, ridicindu-si unul altuia mingea la fileu, in detrimentul opozitiei de stinga“.
Oricum, sentimentul e cvasiunanim: Basescu si Tariceanu dau semne ca s-ar impaca. Perfect de acord, cu o singura nuanta. Nici unul dintre ei nu crede in asa ceva. Iar ca sa intelegem totusi despre ce ar putea fi vorba, trebuie sa ne intoarcem la fapte si la cifre si apoi sa mai facem si niste calcule. Nu de alta, dar ei le-au facut deja, cu siguranta. Faptul cel mai important, pentru cine a fost mai atent, e ca initiativa asa-zisei impacarii-a apartinut exclusiv lui Basescu.
Sa mai spunem ca, mai mult, gestul presedintelui a fost de-a dreptul ostentativ? O spunem. Prin urmare, iata si o prima, dar inca modesta, concluzie: presedintele vrea sa ne spuna ceva ce noi ar trebui sa tinem minte inca o buna bucata de vreme. Anume ca Palatul Cotroceni, recte PD-L, nu e nici pe departe ce spun adversarii sai, adica ceva cu care nu se poate coopera, dimpotriva:
„Da, avem principii, ducem o lupta pentru ele, dar nu sintem absurzi, nu ne batem cu nimeni de dragul bataii“. Ce trebuie sa retinem noi de aici e simplu spus: „Mingea e la liberali. Vor fi ei dispusi sa se alature taberei bune, atunci mergem impreuna, nu, atunci isi merita soarta“. Dar nu soarta PNL e grija presedintelui, ci, cum ati intuit deja, viitoarea formula guvernamentala. Iar aici Palatul Cotroceni, recte PD-L, are o mica problema.
Nimic nu le garanteaza oamenilor lui Basescu in acest moment si nici macar dupa un eventual rezultat foarte bun la locale (anticipatele fiind excluse, precum stiti) ca vor ajunge la putere. Pentru ca cifrele sint al naibii de perverse. Cu 40 la suta la parlamentare, iar asta e un procent optimist, PD-L e condamnat sa negocieze. Cu PNL sau cu PSD. Numai ca, la cum stau lucrurile acum, partidul lui Basescu e ultimul cu care s-ar aseza vreunul dintre cele doua partide la discutii.
Rastimp, social democratii au facut deja primii pasi. Si l-au asigurat pe Nastase, carte sigura, nu ca Geoana, in tratative menite sa readuca partidul la putere alaturi de liberali, singurii alaturi de care „poporul pesedist“ isi mai vede un viitor.
Greu de crezut ca Basescu nu stie acest lucru si ca isi imagineaza ca va reusi sa blocheze o asemenea intelegere. Ceea ce poate sa faca insa, si acest lucru il putem ghici deja (vezi inceputul acestui text), e sa pregateasca terenul unei anateme de necontestat: PSD si PNL pun la cale cea mai mirsava uzurpare a puterii populare cu care PD-L urmeaza sa fie investit. Pina atunci, vorbe dulci: draga Caline, daca poti...? Noi vrem.
