Dupa esecul celei de-a treia cai blaieriste, noua dinamica ideologica imprimata de zapaterism readuce stinga in prim-plan. Reusita socialistilor spanioli, rezultatul bun al colegilor lor francezi dupa primul tur al alegerilor municipale si cantonale de duminica, victoria unui comunist la presedintia Ciprului sau energia debordanta a partidului Stingii (Die Linke) in Germania, ba chiar si traseul riscant, dar curajos asumat de democratii lui Walter Veltroni, indica revigorarea stingii occidentale.
In Spania, socialistii nu numai ca au ramas primul partid dupa alegerile din 9 martie, dar si-au ameliorat performantele fata de alegerile din martie 2004 obtinind 169 de mandate, cu cinci mai mult fata de precedentele alegeri. Succesul socialistilor spanioli e cu atit mai important cu cit Zapatero fusese atacat de ierarhia catolica tocmai pentru bilantul sau ideologic (casatoriile intre parteneri de acelasi sex, dreptul cuplurilor gay de a infia copii, simplificarea procedurilor de divort).
Biserica luase deschis pozitie impotriva socialistilor spanioli, ajungind pina intr-acolo incit, intr-o nota de orientare morala adoptata de Conferinta episcopala spaniola la inceputul lunii februarie, nu doar ca a criticat dur legile promovate de guvernul socialist sau disponibilitatea acestuia de a negocia cu „organizatii teroriste“, dar a cerut electoratului sa voteze cu Partidul Popular. Cu toate acestea, Zapatero a convins electorii indecisi, iar explicatia nu consta doar in lipsa de carisma a Mariano Rajoy, liderul popularilor spanioli.
In Cipru - intre noi fie vorba, singura republica prezidentiala din Europa -, un comunist, Demetris Christofias, a devenit presedinte cu toata impotrivirea Bisericii. Arhiepiscopul Chrisostomos al II-lea, capul Bisericii Ortodoxe Cipriote, nu si-a ascuns sprijinul fata de contracandidatul lui Christofias, fostul ministru de Externe Ioannis Kasulides, fara insa ca aceasta sa schimbe orientarea votului intr-o tara unde, ca si in Romania, sprijinul fata de biserica depaseste cu zeci de procente pe cel pentru actorii politici.
Iar votul pentru Demetris Christofias nu a fost rezultatul unui impuls de moment, ci asumarea unui program politic. Caci ateul discret si antieuropeanul moderat a mizat totul pe cartea ideologica, propunind spre exemplu solutionarea federala a conflictului etnic cipriot.
Dupa ce anul trecut Nicolas Sarkozy era aproape plebiscitat ca presedinte, primul tur al alegerilor municipale si cantonale franceze consemneaza schimbarea tendintei. Dupa 9 martie, partidul socialist francez a devenit primul partid al Frantei cu 27% din voturi, fata de 23% cit a obtinut Uniunea pentru o Miscare Populara a lui Sarkozy.
Caderea spectaculoasa a presedintelui francez in sondaje dovedeste ca marketingul politic, ca orice surogat, nu poate inlocui ideologia. Cacofonia „deschiderii“ nu a mai convins, iar francezii s-au asezat din nou pe aliniamentele ideologice traditionale.
In 2008, Die Linke (Stinga) a devenit al treilea partid al Germaniei, obligind social-democratii, aflati la guvernare intr-o „mare coalitie“ cu conservatorii Angelei Merkel, sa isi reconsidere aliantele la nivel de land. Sa se manifeste si in Germania inceputul unei mutatii de la „pragmatismul“ mercantilist al vechii generatii de lideri ai stingii spre o abordare coerenta ideologica?
Pe acest fundal, infringerea socialistilor ungari in referendumul de duminica trecuta probeaza, o data in plus, fractura dintre stinga vestica, progresista si dinamica, si „stinga“ postcomunista incapabil sa se adapteze oricarui orizont ideologic. Iar situatia din Ungaria se regaseste in toate fostele state comuniste. Intre inviorarea stingii in Vest si reculul postcomunistilor in Est, stinga europeana isi cauta sensul. Sa fie unul giratoriu?
0
1
