Cursa electorala prelungita ii supune pe combatanti la probe de rezistenta din cele mai ciudate si la trucuri din cele mai ieftine. Asezarea taberelor in teren este atat de vinovata incat pentru a-si scuza amplasamentul fiecare din ele ingroasa obrazul si forteaza acuzatiile.

Pentru a-si justifica lipitura cu PSD& Co, liberalii descopera zilnic "dictatura dlui Basescu" de care - nu-i asa? - numai dnii Iliescu, Nastase, Voiculescu si Vadim ii pot apara in timp ce PD-L isi scuza loviturile aplicate zilnic PNL-ului acuzand tradarea acestuia cu PSD si coruptia de care s-a contaminat. Bietele electorate sunt derutate: electoratul Aliantei trebuie sa se rupa din nou riscand ca fiecare parte sa sustina o bucata din fostul FSN impotriva caruia s-a nascut si s-a format iar electoratul PSD trebuie sa inghita "hienele" liberale, cum le zicea dl Iliescu in anii '90. In teorie pare absurd, dar in practica absurdul a devenit firesc: PD-L ramane singur pe dreapta, adica exact ce-si doreste dl Basescu, lasandu-i pe ceilalti gramada in stanga. Ultima confruntare (dar nu cea de pe urma) s-a dat tot pe celebra taxa auto din pricina careia dl Tariceanu a primit avertizari de la Comisia Europeana, petitii de la cetateni, sanctiuni in Justitie, motiune in Parlament si o scrisoare de la presedinte care-i cere sa abroge taxa si sa restituie banii. Desi cand patru institutii (C.E., Justitie, Parlament, Presedintie) iti spun ca esti beat, e bine sa te culci, premierul s-a enervat si s-a rastit pe rand la toate cerandu-le sa-l scuteasca de reclamatii si scrisori si acuzandu-l pe dl Basescu de goana "dupa voturi ieftine". Asa este. Ieftine dar multe. Si la fel de bune ca voturile scumpe. Indaratnic, dl Tariceanu! O fi dl Basescu un tip conflictual, impulsiv si fara scrupule dar nici cu premierul nu ti-e rusine! Are un stil de a arata ca-l doare in cot de toata lumea si ca face numai ce vrea, incat incepi sa crezi ca sufera de aroganta dlui Nastase aproape la fel de tare ca acesta. Chiar si ministrul Vosganian, anuntand ca "noua formula a taxei va respecta normele europene" de la 1 iulie, recunoaste ca primele doua formule nu le respecta contrazicandu-si premierul care a decretat ca taxa auto e corecta si europeana. Pentru aceasta demonstratie premierul a sosit la Palatul Victoria cu scuterul, marturisind presei ca "pe doua roti" a ajuns la Guvern in numai patru minute. Foarte avantajos! In schimb, pentru a pleca de la Guvern pe patru roti ii trebuie patru ani.

Curentul