De cateva zile, presa a comentat un caz de compromis politic facut de un (pe atunci) foarte tanar ziarist in ultimii ani ai dictaturii comuniste. Traian Ungureanu lucra la „Viata studenteasca“ alaturi de cativa alti tineri care sunt azi reputati jurnalisti, scriitori sau comentatori politici. Bineinteles ca toti oamenii care lucrau in presa aservita de-atunci se aflau in pericolul de a fi constransi, mai curand sau mai tarziu, sa scrie rusinoasele editoriale din pagina intai. Din fericire, erau destui care le scriau de bunavoie, pentru bani, pur si simplu, sau pentru alte favoruri. Cei curati reuseau astfel, de obicei, sa se strecoare in mod aproape miraculos. Nu am motive sa ma-ndoiesc ca Traian Ungureanu se afla printre acestia din urma. Mi-a fost coleg de facultate. Era un tanar studios si inteligent.

Totusi, probabil in urma unor eforturi supreme, i-a fost gasit si lui un text incriminant. Se pare ca la un moment dat i-a fost conditionata plecarea in Germania (extrem de greu de obtinut pe atunci) de scrierea sau doar semnarea unui text „cu Ceausescu“. Tanarul s-a conformat si astfel a putut pleca. Ulterior, a devenit un foarte cunoscut comentator la BBC. De cativa ani incoace, a revenit in tara si s-a aflat intr-un mare castig de imagine . Editura Humanitas i-a consacrat o serie de autor. In ultimul an, a fost un sustinator deschis al politicii lui Traian Basescu, motiv pentru care, probabil, a si fost „lucrat“ atat de bine de specialistii in diversiune.

Cazuri ca al sau sunt tulburatoare nu prin ele insele, cat prin faptul ca pun lumea romaneasca intr-o mare confuzie, intr-o incurcatura din care nu e usor sa iesi: cum sa aperi oameni ca el si-n acelasi timp, pentru motive aparent asemanatoare, sa-i condamni pe altii? In ultimul timp, oameni de incontestabila valoare ca Stefan Augustin Doinas, Andrei Corbea, Sorin Antohi, Carol Sebastian sau, din alta directie, Mona Musca au fost deconspirati ca fosti colaboratori ai Securitatii. Pe de alta parte, in „Antologia rusinii“, a lui Virgil Ierunca, mari personalitati ca Henri Coada, Nichita Stanescu, Nicolae Balota sau Amza Pellea sunt prezente cu mai mult decat regretabile cuvinte de lauda pentru cuplul prezidential si pentru partidul comunist. Si-atunci, cum sa nu fii acuzat de ipocrizie, de dubla masura cand ii arati cu degetul pe adevaratii mari vinovati ai epocii Ceausescu, pe cei care au facut raul sistematic, cu un cinism nemaiauzit, si-n acelasi timp incerci sa-i justifici pe ceilalti? Cum sa nu aiba impresia omul de pe strada, care nu e analist politic si nu cunoaste bine viata culturala, ca, de fapt, lumea se-mparte in „securistii nostri“ si „securistii lor“, in lingaii nostri si lingaii lor, si cum sa nu-si inchipuie ca intre „Tricolorul“ si „Dilema“, intre Romania Mare si GDS nu e cine stie ce diferenta? De la nivelul strazii, el vede tot clanuri si aici, si acolo, tot protejarea confratilor si scuiparea adversarilor si-ntr-o parte, si-n cealalta... Cum sa-i explici omului grabit ca de-o parte e adevarul, in ciuda slabiciunilor omenesti ale unuia si-ale altuia, iar de cealalta sunt ticalosia si crima? Are timp omul obisnuit sa te-asculte daca-i spui ca e o uriasa distanta intre Andrei Corbea, un mare germanist, laureat Herder si cel mai bun ambasador pe care l-am avut vreodata la Viena, si pe de alta parte un Dinu Sararu, specialist in proza cu activisti de partid? Pentru mine, o lume in care Mona Musca, Paleologu sau Doinas sunt pusi la stalpul infamiei, pe cand Iliescu, Vadim si Paunescu sunt sistematic exonerati de orice vina, o lume in care Traian Ungureanu e crucificat la televiziune, iar proprietarul acelei televiziuni, de o mie de ori mai vinovat ca el, e senator si miliardar, e o lume pe dos, o lume demonizata.

Epoca Ceausescu a fost un infern moral din care e de mirare ca am scapat cu viata. E greu sa le faci oamenilor tineri o idee despre cum se traia sau mai bine zis cum se supravietuia pe atunci. Oameni dintre cei mai curati au fost constransi sa colaboreze, de cele mai multe ori formal, cu regimul. Poetul Florin Mugur imi spunea odata: „Daca un securist ar veni si mi-ar spune ca-mi scoate sotia de la dializa daca nu fac rapoarte, as colabora fara sa stau pe ganduri“. Altii au fost santajati cu homosexualitatea lor sau pe alte motive. Una sunt aceste victime triste ale sistemului, si alta marii artizani ai sai, politicienii, securistii si ideologii care au inventat bolgiile comuniste. Faptul ca CNSAS a avut, in toti acesti ani, drept singur criteriu angajamentul de colaborare cu Securitatea este una dintre explicatiile functionarii sale haotice si paradoxale, a punerii la stalpul infamiei a unor oameni de valoare si a ignorarii aproape cu desavarsire a marilor ticalosi.

Ar fi fost bine ca Traian Ungureanu sa nu fi scris acel text. Dar nici sa-l confundam cu odele lui Vadim nu e cazul.

Integral in EvZ.