Ce plictis! E ceva monoton si repetitiv ca o zi de puscarie in accesele interminabile de violenta ale fotbalului si in iritarea permanenta a asa zisei noastre vieti publice.
O lume intreaga se da cu capul de propriul sistem nervos, inchipuindu-si ca furia si zgomotul tin loc de viata. Nu tin, asa cum Rapid, Steaua si compania nu pot tine loc de fotbal. Dealtel, orice cuvint despre fotbal e perfect intuil. Singrul lucru cu adevarat interesant, dupa Rapid-Steaua 1-0 in minutul 73 si 0-3 in minutul 74, e precizia magnetica a isteriei. N-am inteles nicodata cum anume pot nimeri obiecte mici, aruncate din tribuna, taman in capul, nici el prea mare, al arbitrului. Probabail ca asa trebuie sa se intimple. Nu poate fi o coinicdenta. E mai degraba singura forma de randament a ospiciului social romanesc.
Aceasi exactitate aplicata care trimite bricheta sau moneda in teasta arbitrului e la lucru si in priceperea neintrecuta a calomniei de presa, a insultei televizate si rastalmacirii legalizate.
In rest, totul, de la legi la parcari si de la gramatica si la conducte, e lax, relativ, nepunctual, si nesigur. Numai violenta si negatia au o precizie de ceasornic elvetian si huliganic.
Rapid-Steaua a fost, totodata si inca o data, ilustrarea desavirsita a capacitatii noastre subomenesti de a supraevalua saracia si mizeria. Circul nervos si marunt trece drept fotbal si spectacol. Cluburi expluzate jenant din Liga Campionilor si Cupa UEFA au profil legendar si calcatura eroica acasa. La capatul unui meci intrerupt de meteoriti, am aflat ca Rapid face 40 de milioane de euro. Bani curati, catre Copos, milionar curat, din contul unuia Taher sau Zaher sau Omar, n-are a face, aferim! stat de drept si fiscal.
Dar cite nu s-au petrecut in Republica noastra de mare acceleratie, in ziua marelui derby de care n-a auzit nimeni dincolo de Ruse: Mircea Rednic si-a dat demisia pe loc iar Gheorghe Constantin, seful arbitirilor, si-a dat seama ca va demisiona pe loc, peste citeva luni, la sfirsitul campionatului. Zi istorica, evenimente fluviu. Ca mai fiecare zi de viata, de fotbal, de presa si politica in tara in care multa lume traieste cu impresia ca e, practic, imposibil sa te plictisesti pina la capat.
