Problema hranirii in Pritaneu a lui Socrate

de Horia Roman-Patapievici     Evenimentul Zilei
Joi, 27 martie 2008, 4:11 Revista Presei | Opinii/Analize

Ce fac statele cu personalitatile exceptionale? Le ucid, cand nu le sunt pe plac: Stalin, Dej, Hitler au aratat deja cum se face acest lucru, pana la genocid. Le ignora, cand nu se pot folosi de ele: aceasta indiferenta este aproape singura trasatura comuna a tuturor regimurilor politice. Le promoveaza, dar numai daca le pot subordona: caci numai cele mai liberale state se abtin sa confunde cultura pe care tind sa o nationalizeze cu cultura pur si simplu - statelor numai cultura oficiala le apare ca fiind singura cultura care merita sa fie luata in seama. Nicolae Ceausescu a dat acestei confuzii o dimensiune patriotica grotesca. Concluzia este ca numai extrem de rar statele sunt dezinteresate cu talentele pe care le promoveaza.

Pentru relatia gresita dintre stat si personalitatea exceptionala, cazul Socrate este tipic. Se stie ca denuntul impotriva lui Socrate a fost depus in fata demelor reunite de catre doi cetateni care si-au justificat cererea de condamnare la moarte invocand interesele superioare ale statului: zeii nationali si educatia tinerilor. „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea“.

In apararea sa, Socrate a demonstrat in mod convingator ca nu cu moartea ar trebui el pedepsit pentru ceea ce a facut, ci cu intretinerea sa gratuita de catre stat. Iata cuvintele sale: „Asadar, ce mi se cuvine pentru ca sunt un astfel de om? Ceva bun, atenieni, daca intr-adevar trebuie judecat dupa vrednicie; si anume un bine care sa mi se potriveasca. Asadar, ce e potrivit pentru un om sarac si facator de bine, care are nevoie de ragaz ca sa va indemne? Nimic altceva nu e mai potrivit, atenieni, decat ca un astfel de om sa fie hranit in Pritaneu, cu mult mai potrivit decat sa fie hranit acolo un invingator olimpic, la calarie, la cursele de cai pereche ori cu care grele. Pentru ca acela va face sa va credeti doar multumiti, dar eu va fac sa fiti; si el nu duce lipsa de hrana, iar eu duc lipsa. Asadar, daca trebuie sa ma osandesc la ceva dupa dreptatea cuvenita, la aceasta ma osandesc, sa fiu hranit in Pritaneu“.

Magnifice cuvinte! Pentru binele facut statului, Socrate le propune concetatenilor sai sa il intretina pe cheltuiala lor un timp indefinit. Nu sportivii, spune Socrate, ar trebui hraniti pe cheltuiala statului, deoarece acestia nu fac decat sa maguleasca ceea ce cetatenii stiu deja despre ei. In Pritaneu ar trebui hraniti cei care, asemenea lui, i-au contrariat pe cetateni si i-au invatat despre ei ceva ce ei nu stiau, inainte de a fi zgandariti de el. In Pritaneu, spune Socrate, ar trebui intretinuti numai cetatenii care au adus un spor de cunoastere cetatii.

Ei bine, in lumina cazului Socrate, intrebarea agresiva „Ce fac statele cu personalitatile exceptionale?“ ar trebui inlocuita cu intrebarea mai civila „Ce pot face statele pentru personalitatile exceptionale?“. Iar raspunsul, desi insolent, ramane cel sugerat de Socrate: sa le hraneasca in Pritaneu. Cum astazi nu mai exista Pritaneu1, iar notiunea de „hranire“ a devenit mai complexa, ceea ce poate face statul pentru talentele excep- tionale este sa le intretina fara a le cere nimic in schimb. De ce ar fi cetatenii de acord cu asa ceva? Deoarece beneficiul statului care il hraneste in Pritaneu pe Socrate este infinit mai mare decat beneficiul statului care il obliga sa bea cucuta. Ucigandu-l pe Socrate, Atena nici nu s-a vindecat de pierderea razboiului peloponeziac, nici nu s-a intarit impotriva viitoarei aserviri macedonene. Cine il tine pe bani pe Socrate este mai castigat decat acela care ii risipeste talentul obligandu-l sa-si castige viata. Uneori, a forta un talent exceptional sa isi castige viata inseamna a i-o slei.

Fireste, dificultatea problemei este identificarea corecta a lui Socrate. Sunt insa situatii in care acest lucru este atat de usor de facut, incat indolenta de a nu-l hrani in Pritaneu pe Socrate apare ca fiind de neinteles. Acesta este, bunaoara, cazul parintelui-profesor Ioan I. Ica jr. De douazeci de ani, Ioan I. Ica jr. lucreaza la studiul, selectionarea, traducerea, comentarea, adnotarea si editarea imensului corpus al textelor pe care constiinta de sine a ortodoxiei noastre le considera normative pentru identitatea dogmatica si ecleziala a traditiei crestinortodoxe. In tacere, departe de galagia lumii, plin de modestie si tenacitate, in absenta oricarui sprijin din partea statului, ignorat de public si ocolit de bunavointa institutiilor, Ioan Ica jr. a pus pe rafturile bibliotecilor noastre, prin proiectul editorial Deisis (inceput in 1994), o suta douazeci de volume de filozofie si teologie de cea mai buna calitate iar zilele acestea le-a adaugat primul volum dintr-un magnific opus magnus - Canonul Ortodoxiei: canonul apostolic al primelor secole (Deisis/ Stavropoleos, 2008), insumand 1.040 de pagini, caruia ii vor urma inca patru.

Pentru aceste fapte (si altele, nevazute), Ioan I. Ica jr. merita sa fie indefinit hranit in Pritaneul statului roman. Sa vedem ce institutie va avea inteligenta sa ridice manusa.

1. La vechii greci, Prytaneion era cladirea care il adapostea pe magistratul-sef si in care se afla inima comunitatii, prin imprejurarea ca era dedicat Hestiei, iar in acel loc anume era aprins „focul vesnic“.

Integral in EvZ.























302 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă