Campania electorala prezidentiala din Statele Unite este urmarita in Europa cu interes si pasiune, fiind perceputa ca o saga plina de surprize. Calitatile umane si intelectuale ale candidatilor au ajuns chiar si obiect de oarecare invidie pe aceasta parte a Atlanticului, unde putem auzi intrebari precum: "Ne puteti imprumuta macar un candidat de-al dumneavoastra?" Multi europeni cred ca toti cei trei candidati sunt extraordinari si ca, spre deosebire de alegerile precedente, America sufera mai curand de pe urma unei abundente de oferte.

Interesul europenilor pentru prezentele alegeri prezidentiale nu poate ascunde insa faptul ca nici ei nu stiu foarte clar ce asteapta de la acestea. Europenii isi doresc o America mai "normala", mai apropiata de propriile valori, dar in acelasi timp se tem ca o America mai modesta le-ar putea cere sa preia mai mult in materie de putere militara "hard".

SUA ca model sau SUA ca protector – aceasta "dilema europeana" este in sine una noua, pentru ca imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, majoritatea europenilor i-au vazut pe americani concomitent drept pavaza impotriva intentiilor expansioniste ale Uniunii Sovietice si factor extern cheie pentru reconstructia morala si economica a continentului lor teribil de afectat.

Aceasta situatie nu mai este valabila. Prabusirea URSS, ranile pe care America si le-a provocat singura – in special in Irak – si ascensiunea spectaculoasa a Asiei au modificat perceptia europenilor fata de SUA. America a incetat sa fie protectorul sau modelul pe care l-a reprezentat, nici nu mai este singurul pol de influenta sau putere.

S-ar putea spune chiar ca Uniunea Europeana a devenit treptat o forta "normativa" in lume ca reactie la evolutia puterii americane. Europa a inteles de mult ca nu poate concura America pe terenul puterii "hard", dar, o data cu declinul puterii "soft" a Americii, a devenit mai important ca niciodata pentru europeni sa intrupeze fata "umana" a Occidentului, cea care respecta legea.

In acest sens Europa s-a regasit, cel putin in parte, ca vis alternativ pentru toti cei care au incetat sa viseze la America. Dar vazut de dinauntru, modelul UE pare deseori mai putin convingator.

Tocmai de aceea multi europeni continua sa manifeste o nostalgie pentru statutul de model al Americii. In ochii acestor europeni, Barack Obama, pe-al carui stindard de campanie sta scris "speranta", este alegerea ideala pentru a restaura, parca printr-un act magic, puterea "soft" a Americii. In ultima instanta el insusi reprezinta Visul American.

Unii europeni o prefera totusi pe Hillary Clinton sau se pronunta chiar pentru John McCain, pentru ca sunt sensibili la consecintele unui presedinte mai retinut si mai putin experimentat pentru partenerii europeni ai SUA. Ei sunt ingrijorati nu doar de aptitudini, ci de vechea problema transatlantica a "impartirii poverii". Intrebarea implicita din spatele unor rezerve europene fata de Obama poate fi formulata simplu: "Oare va trebui sa facem mai mult in Afganistan si ulterior?"

S-ar putea oare dovedi restabilirea reputatiei internationale a Americii nocive pentru Europa, dat fiind ca ii va eroda noul monopol de reprezentare a valorilor occidentale si o va chema sa-si reasume atributiile de putere "hard"? Sa fie intr-adevar posibil ca un candidat al fricii – McCain sau, tot mai mult, Clinton – sa serveasca mai bine interesele Europei decat un candidat al sperantei?

Cu Obama la putere, va fi – cel putin initial – mai greu pentru europeni sa denunte America, chiar daca "noua Franta" a lui Nicolas Sarkozy a abandonat deja aceasta tentatie facila. Dar le-ar veni in acelasi timp mult mai putin usor sa respinga apelul la o alta impartire a poverii.

Aceasta viziune "defensiva" a relatiilor transatlantice este problematica. Cea mai buna America pentru Europa si pentru lume este o America increzatoare – una care sa se dezbare de cultura fricii si care sa redescopere radacinile culturii sperantei. Aceasta este America lui Obama. Sigur, cu cat mai mari sunt asteptarile cu atat creste si riscul dezamagirii. Dar, dupa opt ani de izolare autoimpusa sub Bush, este un risc ce merita a fi asumat.

Chiar daca America nu mai este singura superputere a lumii, ea ramane in continuare "natiunea indispensabila". Asa ca europenii sunt pe deplin indreptatiti sa fie fascinati de alegerile prezidentiale din SUA. Indiferent cine va invinge, consecintele vor reverbera in intreaga lume.

Romania Libera