Tirolul ratiunii naste monstri (de Mircea Cartarescu)

de Mircea Cartarescu     Evenimentul Zilei
Vineri, 2 mai 2008, 4:46 Revista Presei | Opinii/Analize

Mircea Cartarescu
Foto: Evenimentul Zilei
MIRCEA CARTARESCU: "Austria este una dintre cele mai minunate tari din Europa, cu peisaje uimitoare, cu orasele ca de papusi, cu sosele pe care aluneci ca-n vis."

Oamenii se mandresc cu faptul ca sunt cu totul deosebiti de germani, ca au simtul umorului si-al relativitatii, ca sunt toleranti si mai umani, in sens aproape balcanic. Se straduiesc sa uite ca Hitler a fost austriac si ca Anschluss-ul a fost aprobat de imensa majoritate a populatiei. Am locuit vreme indelungata in Viena si, in afara catorva sacaieli birocratice, m-am simtit ca acasa in umbra imensului Stephansdom din centru. Am nenumarati prieteni austrieci, civilizati si cordiali, foarte mari iubitori de arta. In totului tot, Austria mi-a lasat intotdeauna o impresie de loc ideal pentru o viata linistita si implinita. M-am gandit adesea ca, daca voi fi vreodata constrans sa parasesc Romania, prima mea tinta ar fi aceasta tara din inima Europei.

De cate ori citesc insa marea literatura austriaca de azi, imaginea aceasta idilica, de outsider, mi se clatina. Rareori poti intalni carti mai negre, mai dezgustate, mai insultatoare pentru o natiune ca romanele lui Thomas Bernhard, ale lui Peter Handke sau ale recentei laureate a Premiului Nobel, Elfriede Jelinek. In scrierile lor, Austria este o lume schizofrena, abisala, care adaposteste, sub clisee ale unei onorabilitati mecanice, o colcaiala de monstri inspaimantatori. E o lume compusa aproape integral din criminali, nebuni si perversi care-si croiesc drum, asemenea unor cartite oarbe, pe sub splendoarea alpestra si tiroleza a tarii din „Sunetul muzicii“. M-a uimit intotdeauna acest sentiment funebru al literaturii austriece, cantonarea ei intr-un subconstient amenintator. Citindu-i pe ei, mi-am dat seama ca trebuie sa existe o Austrie profunda si profund alienata la care un strain n-are acces, chiar daca traieste acolo ani intregi. Cel mai mare dintre romancierii Austriei moderne, Robert Musil, a fost si el fascinat de personalitatea unui criminal in serie, pe care-l descrie, sub numele de Moosbrugger, in marele sau roman „Omul fara insusiri“.

Dar nici unul dintre acesti autori-acuzatori publici, oricat de neagra umoare ar fi avut si oricata ura de sine ar simti ca austrieci, n-ar fi indraznit sa creeze un personaj mai diabolic decat Josef Fritzl. Din fotografia lui, aparuta zilele astea, in toate mediile, pretutindeni in lume, ne priveste un batran care si-ar fi putut plimba nepotii prin parcul oraselului in care locuia. Poate doar ochii albastri, taiosi, sub sprancene stufoase, sa tradeze fiara, dar numai la o privire dinainte prevenita. Omul era cunoscut si respectat in cartier. Traia din inchirierea unei case despre care, timp de douazeci si patru de ani, n-a stiut nimeni, nici chiriasii, nici vecinii, nici propria sa sotie, ca e un fel de centru al raului pe pamant. Caci intr-o pivnita insonorizata, atat de ingusta incat nu-ncapea inauntru decat un pat, acest om si-a tinut propria fiica, de la optsprezece la patruzeci si doi de ani, impreuna cu cei sapte copii rezultati din violurile repetate in tot acest timp asupra fiicei sale. Pe aceasta, de fapt, incepuse s-o violeze de la varsta de unsprezece ani. In momentul in care politia a descoperit sinistra celula, au fost scosi de-acolo, alaturi de mama, trei copii livizi care nu vazusera lumina zilei niciodata. Cel mai in varsta avea nouasprezece ani, iar cel mai mic numai cinci. Exista in lume scriitori specializati in orori, dar probabil ca nici Marchizul de Sade, in cele mai demente viziuni ale sale, nu si-ar fi imaginat o asemenea...cum sa-i spun? Nu-i prima data cand realitatea depaseste si umileste resursele bietului nostru limbaj, care nu-i facut sa descrie lumea unui paianjen sau a unui scorpion.

Cu doar doi ani in urma, Austria fusese zguduita de un alt caz asemanator: un tehnician, Wolfgang Priklopil, a rapit de pe strada o fetita de zece ani, Natasha Kampusch, pe care-a tinut-o timp de opt ani intr-o pivnita fara comunicare cu exteriorul. Nu se poate sa nu te-ntrebi: cate asemenea subterane ale ororii mai exista in Austria (sau in lume)?

Sunt toate aceste fiinte monstri, mutanti, vampiri, demoni? As fi foarte usurat dac-ar fi asa. Din pacate, sunt pur si simplu oameni. Oameni ca si noi. Ii intilnim pe strada, vorbim si poate ne si-mprietenim cu ei. Doar ca, in cazul lor, tendintele ucigas e ale speciei, refulate-n general sub tabuurile civilizatiei, gasesc supapele slabite. Apropiatii nostri, cimpanzeii, ataca orice seaman care nu-i din acelasi clan si-l ucid cu o cruzime de necrezut. Stramosii nostri preistorici au exterminat omul din Neanderthal cu care au coexistat timp de zeci de milenii. Fiecare grup uman a purtat razboaie de exterminare contra celorlalte de cand exista umanitatea. Femeile au fost violate dintotdeauna. Istoria noastra e o poveste sadica si criminala. Raul e in noi, trebuie sa stim bine asta daca vrem sa fim buni.

Evenimentul Zilei























357 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version