Scriam acum doua zile ca, lipsita de dl Basescu, campania electorala lancezeste in indeterminare, validand pe cei, tot mai multi, care cred ca toti politicienii sunt o apa si-un pamant. Iata, dl Basescu a aparut. Peisajul s-a revigorat deodata. Actorii comedioarei electorale au redevenit limbuti. Dar nu pe teme firesti campaniei electorale pentru locale, ci pe temele lansate, in stilu-i apasat, de presedinte. Culmea ipocriziei este ca, pe toate canalele media, toti politicienii se vaita ca interventia dlui Basescu e menita sa schimbe temele de dezbatere. Nu mai discutam despre asfaltari si despre borduri, zicea un liberal la moda, ci discutam iarasi despre Nastase si despre Iliescu.
Intrebarea care apare imediat este de ce nu au discutat candidatii despre asfaltari si despre borduri pana acum? Si, mai departe, daca chiar vor toti sa discute numai despre problemele comunitatilor, ce-i impiedica? Sa spui ca presedintele stabileste agenda dezbaterilor din aceasta campanie electorala este, in cel mai bun caz, un cliseu vid. In fapt insa, motivul pentru care candidatii nu disputa viril problemele comunitatilor e altul.
Candidatii nu au prea multe de spus despre propria lor candidatura. La Bucuresti, candidatii principali au fost cu totii scosi cu forcepsul din mistuiala unor partide autiste si oricine vede ca nu prea isi doresc sa ajunga primar general. La Bucuresti, un primar cu adevarat bun nu poate fi decat un impatimit de Bucuresti. Un om care sa simta palpitul acestui oras zbanghiu, sa ii iubeasca strazile intortocheate si casele sugubete, sa fie pasionat de trecutul si obsedat de viitorul Bucurestilor. Ii vad la televizor pe toti candidatii si, desi vorbesc despre problemele orasului, tot am impresia ca vorbesc despre un alt oras, nu al meu.
Vot politic? Da, sigur ca da. Conteaza enorm. Limbarita smechera si coregrafie cu panas? Da, sigur ca da. Conteaza mult, mai ales in fata unui electorat cum este cel din Bucuresti. Solutii tehnice pentru problemele de trafic, urbanism, spatii verzi? Conteaza. Si e bine ca toti candidatii stiu cum sa le rezolve. Caci, am mai spus-o, solutiile nu sunt obscure si greu detectabile, ci se vad imediat si sunt lipsite de alternative. Dar mai e ceva. Ceva foarte important. Alegatorul trebuie convins.
Sigur ca alegatorul simpatizeaza cu un partid si este, de la inceput, inclinat spre candidatul partidului preferat. Sigur ca alegatorul trebuie amuzat oleaca. Sigur ca alegatorul trebuie sa vada ca pretendentul stie materia. Dar astea toate nu sunt suficiente. Mai trebuie ceva pentru ca alegatorul sa fie convins, pentru ca alegatorul sa investeasca increderea sa. E nevoie de patos, de spirit viu, de dragoste pentru Bucuresti.
Or, spunand ca are senzatia de non-combat, presedintele tocmai asta cred ca a spus. Nu as spune ca aceasta competitie electorala e un „blat“. Nu cred ca vreun candidat e gata sa se lase batut de altul. Lipsa lor de vlaga este cauzata, repet, de faptul ca nu au mesaje percutante, dar si de rezerva interioara pe care mai toti candidatii cu sanse reale o au fata de fotoliul spre care au fost aruncati de propriile partide.
Dar mai exista si altceva, mai profund si cu adevarat ireparabil: epuizarea clasei politice. Oamenii politici sunt pur si simplu plictisiti de ceea ce au de facut. Si asta este cu adevarat foarte grav. Cum inteligenta celor mai multi dintre ei este drastic limitata, cum despre creativitate sau despre pasiune/credinte nu se poate vorbi, era firesc sa se ajunga aici. Dl Basescu nu a facut decat sa puna si mai bine in evidenta adevarata drama a acestei Romanii: o clasa politica total inadecvata momen-tului istoric pe care le e dat sa-l administreze.
Integral in Cotidianul.
