Cu ani in urma, pe cand Romania doar jinduia la statutul de tara UE, am asistat la o discutie aprinsa intre doi presedinti de Consilii Judetene.
Teritoriile peste care isi intindeau domnia erau invecinate, dar partidele din care cei doi faceau parte se aflau pe pozitii adverse. Motivul pentru care se certau era, evident, unul politic si avea legatura cu ceea ce se intampla la centru.
Cand, la un moment dat, discutia a ajuns la construirea sau reabilitarea unui drum care urma sa traverseze ambele feude, intre cei doi s-a purtat cea mai eficienta negociere politico-administrativa care mi-a fost dat s-o vad vreodata: in mai putin de zece minute au cazut la pace! Drumul proiectat a fost tesut printre sate si orase in asa fel incat sa impace pe toata lumea: un primar din opozitie, doi de la putere, unul din opozitie, doi de la putere...
Si totusi traseul scrijelit de cei doi pe o harta a judetului n-a devenit fapt. Proiectul drumului a ramas doar pe hartie din motive cat se poate de prozaice. Cativa primari, dintre cei care erau trecuti pe abacul intelegerii politice ca fiind ai Opozitiei, au trecut in barca Puterii. Mai tarziu, simtind ca se schimba lucrurile, s-au intors de unde au plecat, aducand cu ei si cativa oportunisti dornici sa ramana de partea celor cu painea si cutitul. Scenariu clasic pentru filmul cu baroni locali pe care l-a vazut Romania in istoria ei recenta.
Duminica, 1 iunie 2008, cei doi prea-puternici amintiti mai sus vor deveni, inca o data, patronii unor felii din Romania. Alesi uninominal, deci cu atuul sustinerii populare in buzunar, se vor aseza, din nou, la masa negocierilor, incercand sa cada la pace si sa impace interesele politice, personale si administrative ale fiecaruia.
Inchipuiti-va un astfel de scenariu multiplicat in formula matematica de tip „combinari de 42 luate cate doua“, unde 42 sunt judetele Romaniei, iar cei doi care trebuie sa ajunga la un acord sunt presedintii de Consilii proaspat alesi uninominal. Oricat de multa bunavointa, speranta sau chiar optimism am avea, e aproape imposibil de imaginat colaborarea intr-o matrice in care se va lupta teribil pentru suprematie si putere.
Inainte de a alege, uninominal, noii vechili ai Romaniei, ar fi trebuit sa luam in calcul o schimbare constitutionala a impartirii administrative a tarii. Cu formula de acum, a celor 42 de feude-judete, mostenite din perioada in care Ceausescu isi dorea sa controleze tara cu ajutorul prim-secretarilor, n-avem mari sanse sa vedem schimbarea la fata a Romaniei si nici prea multe fonduri europene. Iar euroregiunile din vremea lui Nastase sunt doar pe hartie si asta o simtim in fiecare zi cand traversam judetele si ne mira dezvoltarea lor inegala, semn al unei tari faramitate in care nu exista strategii de dezvoltare regionala decat, cel mult, pe hartie. Inca o data, asa cum ni s-a tot intamplat in ultimii ani, punem carul inaintea boilor si ne miram de ce nu misca.
Judetele Romaniei trebuie sa dispara. In locul lor e nevoie de o impartire administrativa flexibila, in stare sa absoarba fondurile europene si sa limiteze timpul si conditiile negocierilor dintre baronii locali. Din pacate, in urmatorii patru ani, nu vom asista decat la o noua runda de batalii politice intre feudali. Dintre cei 42 nu pot ramane decat opt sau, poate, zece. Romania se pregateste de razboiul de patru ani in teritoriu, iar primele atacuri ale noilor stapani incep din 2 iunie, imediat dupa alegeri.
