Patrie si onoare (de Doru Buscu)

de Doru Buscu     Cotidianul
Sâmbătă, 14 iunie 2008, 8:09 Revista Presei | Opinii/Analize

Sunt momente in care cuvintele uitate, cele care in viata curenta par patetice, revin. Cuvinte ratacite caraghios in imn, abandonate in legende solemne din clasele mici, ti se aduna brusc in minte, si tarasc dupa ele un nod in gat.

Romania a jucat cu Italia parca pentru a dezgropa acest vocabular pierdut. Mandria, orgoliul si onoarea s-au lasat redescoperite la capatul unui meci in care i-am pus in umbra pe campionii lumii.

|nainte de lupta cu romanii i-am infruntat pe africani in toata splendoarea lor musculara, convocata de Franta din colonii. Unsprezecele aproape negru s-a izbit de incapacitatea noastra de a-l privi in albul ochilor. Jocul a fost rusinos si eficient. Un egal cu lauri de victorie, o victorie deprimata, prabusita intr-un egal fara iesire. |n timp ce faceam calcule optimiste cu sansele din grupa, imi doream mai degraba sa fi pierdut eroic, sa fi murit frumos, sa fi intiparit in mintea tribunei o declaratie puternica de fotbal romanesc.

Dar a venit clipa de gratie a adevaratei victorii, momentul de inspiratie si curaj al unei echipe pe care n-o credeam in stare sa joace asa cum a facut-o cu Italia. |n lista eroilor care vor explica incredibila desfasurare a meciului figureaza, desigur, arbitrul norvegian. El ne-a dat penalty, el a anulat golul parca valabil al lui Toni, el a frant, atunci cand nici de la Dumnezeu n-o asteptam, atacul dezlantuit al azzurilor. |n capul listei stau, insa, Piturca si tupeul lui creativ, care l-au bagat in sperieti pana si pe Mutu, apostrofat de pe margine in repetate randuri.

Antrenorul nationalei a reusit sa dreseze o trupa de stransura, mai eterogena ca niciodata si supravietuitoare deprimata a meciului cu Franta. Cu sperantele legate integral de Mutu si de un Dumnezeu intelegator, echipa Romaniei intra pe teren cu un palmares condamnat la moarte. N-a fost asa nici o secunda. Din carnetelul secret al antrenorului au rasarit Codrea, Goian, Tamas, Rat si o incredibila usurinta de a dispretui legenda italiana.

Am asistat la o emotionanta demonstratie de fotbal curat si energetic, de imaginatie, efort si siguranta de sine. Romania a dominat psihologic Italia, chiar daca cifrele au stabilit o alta posesie a balonului. Un joc frontal, deschis, cu mijlocul bine controlat, timorand adversarul prin contraatac si prin pase artizanale.

Codrea e noul meu erou, vechi de pe vremea lui Boloni, resapat cu inspiratie de Piturca si adaugat acelui mijloc pierdut de pe vremea plecarii lui Hagi. Rat si Tamas, fundasii ofensivi ale caror suturi pot figura in Galeria Ronald Koeman, megaliticul Goian, singura noastra competenta in fata gigantilor Toni si Grosso, fantasticul om de guma Lobont, salvatorul celor trei goluri gata facute si un noroc la care se pare ca ne-a venit, in fine, randul, sunt salahorii care au cladit Marele Zid Romanesc in fata lui Pirlo si Del Pierro. Ce-au cautat in teren Nicolita si Daniel Nicolae?

Raspunsul vine direct din viclenia strategica a lui Piturca si a stravechiului calcul de hartuiala post-Calugareni: provoaca-i adversarului cat mai multa febra musculara! Iar toata acesta constructie a avut ca scop acea secunda pusa la dispozitie lui Mutu, secunda magica in care mingea s-a infipt sub bara lui Buffon. Restul n-a mai contat. Demonstratia de onoare a fost facuta. Acum privirea se poate ridica din podea, imnul - chiar daca lent si depasit -, isi poate regasi intelesul. Onoarea a fost restabilita, patria si-a recapatat emotia pierduta, iar noi putem desface simbolicele beri, caci Campionatul European poate incepe.

Cotidianul























228 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri