IOANA LUPEA: "Povestea care urmeaza se bazeaza pe intamplari reale si orice asemanare cu experientele cotidiene a sute de mii de romani in institutiile publice nu e deloc intamplatoare."

Este istoria violenta, traumatizanta si neincheiata a legalizarii unei sentinte emise de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti. Loc in care si rampa pentru persoanele cu dizabilitati, construita intr-un unghi de aproximativ 70 de grade, e bataie de joc, daca nu chiar inventia unui sadic.

Judecatoria Sectorului 4, ca multe alte institutii ale acestui stat, nu are un birou de relatii cu publicul. Informatiile despre procedurile de urmat le afli, daca ai vederea agera, din afise format A 4, de la Xerox sau de la jandarmul postat la intrare. Pentru a legaliza o sentinta mai intai soliciti dosarul de la arhiva. Drumul documentelor dintr-o incapere in alta a aceleiasi cladiri poate dura si o luna. Sentinta pronuntata intr-o sedinta publica de un judecator nu este definitiva, irevocabila si legala fara un timbru judiciar de 15 bani si o taxa de doi lei varsata in contul primariei. Taxa nu se achita insa la CEC, asa cum te indruma eronat un petic de hartie lipit pe usa arhivei Judecatoriei Sectorului 4, ci la Trezorerie. Ii ceri socoteala functionarei pentru greseala care te-a obligat sa bati jumatate de Bucuresti. Ridica din umeri: „Nu e usa mea!“. Suma poate fi achitata si prin mandat postal daca ti se reveleaza, prin minune, contul bancar al primariei si codul fiscal al acesteia. Pasul urmator este sa cumperi doua cereri tipizate, una de copiere, alta pentru legalizare, sa le completezi si sa te asezi la ultima dintre cele cinci cozi impuse - CEC sau Trezorerie, Posta, arhiva tribunalului, biroul de copiat acte -, in fata Registraturii. Aici vei petrece, in picioare, ceasuri bune fara garantia izbanzii: programul cu publicul are doar patru ore.

Fiecare taxa inseamna un nou ghiseu, fiecare ghiseu un nou functionar capricios, fiecare functionar, o noua coada, iar fiecare coada, coruptie. Pentru legalizarea unei sentinte judecatoresti stai la cinci cozi. Sau la nici una daca miluiesti pe cine trebuie cu o „spaguta“, cum alinta Piedone, supranumit si primarul sectorului 4, mita. Cozile din spitale, de la registrele auto, de la tribunale, administratii financiare, agentii descentralizate, directii de taxe si impozite, birouri de evidenta ale populatiei, sedii Electrica sunt adevaratele focus-grupuri. Acolo, cetatenii isi exprima liber sentimentele fata de statul agresor. Furiei ii urmeaza resemnarea: accepti chinul sau platesti spaga. Mania insa nu dispare, se metamorfozeaza in agresivitate, lipsa de solidaritate, fuga din societate.

Am intrebat odata un politician important, care-si legitima traficul de influenta prin lupta cu birocratia, de ce nu initiaza un proiect de lege; in fond, puterea e la el. Raspunsul scurt: „Asa ceva nu se poate“. Nici un partid nu-si va asuma reducerea birocratiei ca proiect de guvernare atat timp cat in administratia locala si centrala lucreaza aproape 1 milion de votanti. In loc sa scada birocratia prin informatizarea serviciilor publice, statul roman angajeaza in fiecare an noi birocrati pentru care va inventa noi taxe, noi ghisee, noi cozi. Noua nu ne ramane decat sa suportam scrasnind din dinti violenta pe care acest stat o exercita asupra noastra prin birocratie.

Evenimentul Zilei