IOANA LUPEA: "Adrian Nastase va fi cel mai probabil „candidatul oficial“ al PSD la presedintia Romaniei, iepurele lui Sorin Oprescu."

Fara sa o stie, fostul premier se antreneaza pentru rolul atribuit de PSD lui Catalin Stoichita la alegerile locale din 2004 si lui Cristian Diaconescu in 2008. In manualul social-democratilor, candidatul oficial are functia de a tine la un loc voturile partidului si de a-i oferi in turul al doilea de scrutin un avantaj candidatului neoficial si independent. Dupa ce a fost testata in laborator, Primaria Sectorului 5, strategia a functionat impecabil la alegerile pentru Primaria Bucurestilor. Nu vad niciun motiv serios pentru care sa nu fie aplicata si la alegerile prezidentiale din 2009. Dimpotriva: dupa un an de campanii si alegeri, electoratul va fi mai sastisit de politicienii de partid si mai dornic de independenti sau tehnocrati.

Adrian Nastase este candidatul ideal pentru rolul de prim-figurant in lupta cu Traian Basescu. Orgolios si fara sanse reale, fiind in continuare asociat de populatie cu coruptia, fostul premier va primi aproape sigur nominalizarea. A sugerat-o ieri Mircea Geoana: „Un om cu forta lui Adrian Nastase are absolut toate calitatile sa continue traseul intrerupt in 2004“. PSD asteapta doar momentul oportun. Adica indeplinirea unei formalitati necesare: albirea in parlament a dosarului sau de coruptie. Adrian Nastase mai are o calitate care-l recomanda pentru aceasta partitura derizorie. Trufia nemasurata ii amorteste vigilenta, este incapabil sa invete din experientele sale sau ale celorlalti, considerandu-se intangibil. Dar partidul l-a marginalizat fara remuscari cand ii eroda procentele din sondaje. Iar votul din parlament impotriva cererii DNA de perchezitionare a domiciliilor fostului premier nu a fost unul de sprijin pentru cel anchetat, ci de autoaparare. In plus, odata cu pierderea puterii, lui Adrian Nastase i s-au razletit si sustinatorii ce i-au fost alaturi in vremea guvernarii, din interes sau de frica.

In timp ce Adrian Nastase isi hraneste vanitatea cu promisiunile lui Mircea Geoana, Sorin Oprescu si-a inceput campania electorala din prima zi a mandatului de primar general. A iesit la poza cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si a trimis arhiva recenta a primariei la DNA. Atacarea contractelor cu „drumarii lui Basescu“ mosteniti de Adriean Videanu reprezinta o importanta lovitura de imagine, dar nu mai mare decat dezvaluirea ca femeilor angajate in Primaria Capitalei li se cereau favoruri sexuale pentru a fi promovate.

Condimentata cu putin sex, anticoruptia lui Sorin Oprescu e cu mult mai atragatoare decat a lui Traian Basescu. Noul primar general incearca sa ne demonstreze ca face in Bucuresti ceea ce n-a fost in stare sa faca Traian Basescu in tara. Sorin Oprescu actioneaza pana la urma asa cum ne asteptam, construindu-si caramida cu caramida piedestalul de candidat independent anti-Basescu, sprijinit de alianta invizibila dintre Ion Iliescu, Dan Voiculescu si Dinu Patriciu. In aceasta punere in scena, lui Adrian Nastase i s-a rezervat un rol minor.

Evenimentul Zilei