Ei sa fure, noi sa primim, el sa taca

de Traian Ungureanu     Cotidianul
Luni, 21 iulie 2008, 3:55 Revista Presei | Opinii/Analize

De la o vreme, nimic nu circula mai lesne si mai coordonat decat zicerile inteligente, acele refrene cu forma fixa si adancime obscura care anunta revenirea la putere a folclorului si repudierea in masa a politicii. E un obicei romanesc invariabil care pandeste necontenit ocazia de a stabili ordinea generala prin eliminarea ambitiei. Daca suna complicat, ne putem limpezi cu ultimele doua productii in materie. Amandoua anunta timpuri calme, corupte si oarbe.

Prima si cea mai raspandita zicere a zilelor noastre intra-n vorba oriunde se dezbat mersul tarii si calea spre viitor. Ea suna in felul urmator: „Sa fure, dar sa si faca ceva!“.
Aceste cuvinte presarate ca sarea in orice fel de bucate trec drept remediu universal. Ele amnistiaza copios. Fie! Nimic nu e interzis! Nici o inavutire sfruntata nu e prea mult.

Oricine are voie orice si mai ales sa fure. Cu o conditie: sa si faca ceva. In traducere nemilos de exacta: sa ne dea si noua ceva. Societatea practicanta a acestei ziceri trimite un mesaj de pace si cheama la un aranjament general in care orice pretentie de justitie a fost aruncata peste bord, iar efortul de a cuceri prin mijloace proprii e inlocuit de postura de intretinut docil. Societatea consimte si fixeaza un pret: taxa minima pe hotie.

Lumea de rand, inchegatii si superinchegatii devin parteneri. Cat, ce si de unde fura stapanirea e treaba ei, atata vreme cat mila ajunge la destinatie, intr-o alcatuire sesizabila. Asa se nasc si asa traiesc societatile de binefacere discretionara, in care soselele, bisericile, pensiile, salariile, gratuitatile, gradinitele sunt forme periodice de milostenie livrata direct din bugetul de stat sau revarsata din bogatia miliardarului (cuplat la bugetul de stat).

Sistemul pare in regula, mai ales prin gradul urias de cooperare. Tensiunile se resorb. Politica e neteda ca un sport nautic. Averile si discursurile se umfla, critica, protestul si votul impotriva se usuca inainte de a se naste. Insa aceasta formula de convietuire fara cusur e un cancer consimtit. In adancimea ei de mare toxicitate, zicerea „Sa fure, dar sa faca ceva“ e totuna cu deviza „Si daca nu fura, mie la ce imi foloseste?“.

E o intrebare care conchide si inchide. Exemplarul uman corect e declarat bun de inutilitate publica. Amenintarea cu idealurile civile dispare si sistemul politic are tot dreptul sa inteleaga ca fiecare om se naste cu pretul pe frunte. Educatia de profit mioritic (in care integrul e dat disparitiei si poeziei) se adevereste pana in ultima balama a sistemului politic. Masa alearga spre jonctiunea cu fiii ei cei mai corupti. Dar lanseaza, pe drum, a doua mare zicere contemporana: „Las’ ca si Basescu fura!“.

Cu asta cercul se inchide perfect. Republica hotiei consensuale se pregateste de instalare dupa alegerile din toamna si a fabricat deja alibiul care ii da dreptul sa constate ca nu exista exceptii, speranta sau leac. Recomandarea e clara: ei sa fure, noi sa primim, el sa taca.


Cotidianul.























233 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version