Bunul roman Treichl (de Daniel Oanta)

de Daniel Oanta     Cotidianul
Sâmbătă, 2 august 2008, 7:43 Revista Presei | Opinii/Analize

Nu credeam sa citesc vreodata ca un bancher spune despre credit ca este o porcarie. Fie el si-n franci elvetieni. A facut-o Andreas Treichl, adica ditamai seful Erste Bank, banca-mama a BCR, cea mai mare din Romania.
 
Porcarie si iresponsabilitate. In Romania sunt banci iresponsabile care pompeaza bani in buzunarele romanilor si ar trebui sa se termine odata cu porcaria creditelor in franci elvetieni. Treichl i-a porcait si pe analisti pentru ca “ar trebui sa se termine odata cu toate porcariile astea despre Romania, sa se faca analize serioase”. Treichl este un bun roman.
Evident, seful austriac al BCR nu a numit bancile acelea “aproape iresponsabile”. Ele sunt insa usor de identificat. Numeroase institutii bancare acorda imprumuturi in franci elvetieni si in alte monede exotice pe piata bancara de la noi.

Acum nu stiu daca BCR a facut profitul ala de 1,1 milioane de euro pe zi in primele 6 luni din 2008 intr-un mod responsabil ori ba.

In contextul pietei bancare de la noi, al culturii economice autohtone si al riscurilor macroeconomice, discursul austriacului merita insa luat in seama. Treichl nu explica in ce consta porcaria, si anume ca bancilor (cu exceptia BCR?) putin le pasa daca acel client va mai putea sau nu sa ramburseze creditul de consum maximizat artificial prin exprimarea lui in franci elvetieni. Contractele de creditare sunt beton facute in favoarea bancii, creditele sunt asigurate si reasigurate, se pun ipoteci si garantii, exista si provizioane. Bancile sunt asadar extrem de responsabile fata de banul lor plasat clientului. Ele sunt, asadar, iresponsabile fata de client, care se poate nenoroci in caz de neplata. Actioneaza in numele zeului profit, iar Romania este de ani buni un veritabil el dorado bancar manat inainte de setea de consum a populatiei ce pare irationala.

In aceasta goana dupa banii clientilor se arunca totul in joc, de la promotii, pe cat de ademenitoare, pe atat de periculoase, pana la perpetua cautare de solutii de fentare a normelor BNR ce vrea sa franeze imprumuturile. Un studiu publicat recent arata ca lupta bancilor pentru cota de piata a dat rezultate. Romanii i-au intrecut pe turci, polonezi si cehi la valoarea creditelor de consum raportata la Produsul Intern Brut. Si unii dintre ei nu vor putea sa-si ramburseze creditele usor luate de la banci. In pofida indemnurilor dlui Isarescu si, mai nou, ale bunului roman Treichl, cred ca profitul va prima si nu responsabilitatea fata de clienti. Nu regulamentele vor rezolva problema, nici indemnurile la responsabiliatea bancherilor, ci cultura economica. Pentru asta insa, la noi e nevoie ca un numar important de romani imprumutati sa dea cu capul de pragul de sus. Personal cunosc cativa, semn ca a inceput...

Cotidianul
























169 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă