Din fericire, ati existat!

de Emil Hurezeanu     Cotidianul
Joi, 7 august 2008, 3:05 Revista Presei | Opinii/Analize

Asa se incheia magnificul necrolog scris de Adam Michnik, in „Gazeta Wyborcza“, la moartea prietenului sau, Bronislaw Geremek. Michnik crede ca istoricul mentalitatii si obiceiurilor prostituatelor Evului Mediu european a inteles, tocmai din acest motiv, mai bine decat multi altii, propaganda perioadei finale a comunismului si chiar anii din urma ai democratiei poloneze.

Era, in acest gand din textul lui Michnik, recunoasterea incantata a meritelor unui om care si-a depasit timpul, dar poate si cea amara a inutilitatii lui, din aceleasi motive. In raport cu timpul care, schimbandu-se, ramane pe loc, chiar daca de fiecare data altfel. 

„Bronek“, cum il alinta Michnik pe Geremek, a pierit intr-un accident de automobil cu nici o luna in urma. Disparea, asa, intelectualul de varf al „Solidaritatii“, cel care nu si-a pierdut credinta in libertate, in tara sa - („era bolnav de Polonia, tara pe care o iubea la nebunie, dar mereu critic“, scrie Michnik), in liberalism, toleranta traita, bun-gust si eruditie.

Geremek, ca deputat european, revenea in tara natala, in care fusese arestat de doua ori, in perioada legii martiale, la inceputul anilor ‘80, si unde a contribuit decisiv la primele alegeri libere in comunism, in iunie 1989, cu o tot mai mare strangere de inima. Postcomunismul Poloniei, care nu mai semana deloc cu comunismul, nu era ceea ce si-a dorit profesorul cu barba si pipa in lungile colocvii din culisele Solidaritatii, alaturi de Kuron sau Michnik. Eroii anticomunisti ies din uz, deranjeaza sau sunt uitati in anii de democratie postcomunista. Pentru majoritatea concetatenilor mai tineri, moartea lor trece aproape neobservata. 

Marcel Reich-Ranicki, cel mai important Nestor literar al Germaniei, constata in FAZ ca moartea lui Soljenitin i-a surprins pe multi dintre prietenii sai, pentru ca-l credeau de mult mort. Intamplator sau nu, in Germania, bunaoara, tara in care Soljenitin a fost expulzat, in 1974, dupa retragerea cetateniei si unde a fost atat de frateste primit de Heinrich Böll si Lev Kopelev (al doilea, un exilat rus evreu si germanofil, camaradul lui Soljenitin in lagarul savantilor de langa Moscova si personaj din „Pavilionul Cancerosilor“), in Germania de azi, asadar, in tara jumatatii comuniste pana acum 18 ani, nu se mai gaseste in librarii nici un roman al marelui disparut. Franz Schirrmacher, si el unul dintre liderii culturali germani, isi aminteste, in context, o cugetare a fizicianului Max Plank. „Un nou adevar stiintific nu reuseste sa se impuna prin a-i convinge pe adversari, gata sa se lase convinsi, ci doar atunci cand adversarii dispar unul cate unul si noile generatii se obisnuiesc din capul locului cu adevarul.“ Observam acum, scrie Schirrmacher, ca in societate se intampla exact contrariul. Toate semnalele, de la inocentarea fostei Republici Democrate Germane pana la acceptarea cenzurii in China Olimpiadei, ne arata ca asistam la un proces al disparitiei. Dar, in acest caz, dispar cei care mai stiau ce inseamna comunismul si nonlibertatea. 

Cu un an in urma mureau, in intervalul aceleiasi saptamani, in prima jumatate a lunii august, regizorii de film Antonioni si Bergman. Nelinistea, obsesiile si angoasa europeanului ultimelor decenii si-au pierdut astfel, s-a spus, observatorii inovatori. Acum, prin disparitia lui Geremek in Polonia si a lui Soljenitin in Rusia, pier cei mai curajosi si mai creativi martori critici ai comunismului. Intamplarea face ca Bergman si Antonioni, la fel ca Geremek si Soljenitin, sa aiba nevoie la moartea lor de un lexicon pentru risipirea ignorantei noilor generatii mai mult decat de aducerea aminte a unei lumi mai vechi, cu adevarul ei disparent de viata in suferinta. 

Memoria mea personala ii include pe Geremek si pe Soljenitin intr-un film rau-prevestitor si absurd, ca visul profesorului din „Fragii Salbatici“, de Ingmar Bergman. Cand, in primavara anului 1974, Ceausescu lua in brate sceptrul prezidential, citeam pe furis in laboratorul de chimie al liceului versiunea in limba franceza a „Pavilionului Cancerosilor“. Cartea fusese adusa clandestin de la Paris, in Sibiul nostru comun, de Aurel Cioran, fratele lui Emil, pentru scriitorul Wolf von Aichelburg. Aurel Cioran si Aichelburg fusesera timp de 13 ani, pana in l964, locatari ai Arhipelagului Gulag. Intre lectura acelei carti despre experimentul utopic in colonia penitenciara sovietica si imaginea de la televizor a unui Ceausescu rege, receptionata intre clistire si eprubete, s-a strecurat observatia profesoarei de chimie: „Tineti minte acest moment, e ca o eclipsa totala de soare pe care o prinzi odata in viata“. 

Pe Geremek l-am vazut ultima oara asteptandu-si bagajul, pe aeroportul din Strasbourg, in toamna anului 2005. Statea oarecum la distanta de doamna Daniela Buruiana Aprodu, si dansa deputat european. Lui Geremek tocmai i se contesta calitatea de europarlamenar in tara lui, dnei Buruiana, dimpotriva.

Cotidianul.
























186 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri