Nici o tragedie istorica nu pleaca la vale fara insotitorii de bord favoriti: resentimentul sinistru si incompetenta comica.
Condusa de o echipa de anglofoni entuziasti, indragostiti de manuale de constitutionalism american, Georgia a crezut cu cateva zeci sau sute de ani prea devreme in sfarsitul istoriei. Apoi, in cateva zile de soc militar si impotenta diplomatica, a facut cunostinta cu resentimentul imperial rus si cu deruta occidentala. Prima intalnire nu surprinde. Rusia a aniversat joi 40 de ani de la capodopera frateasca pragheza.
Insa esecul combinat euro-american in Caucaz e minutios, monumental si revelator. Intr-un fel, Europa nu are acces la Marea Neagra, iar aceasta limita a devenit limpede, odata cu erorile care au pregatit caderea Georgiei. Exact din acest punct de impas european a pornit simultanul regional al presedintelui Basescu. Turneul nu putea fi spontan. E limpede ca Basescu are un mandat. Dupa cum e la fel de clar ca atuurile presedintelui vin din argumente exprimate anterior si confirmate ulterior.
Inarmat cu acelasi realism patrunzator care l-a facut, acasa, inamicul nr. 1 al oligarhiei, Basescu a sustinut idei contracurent, a fost refuzat initial si validat mai apoi. Istoria disputei aparent pierdute si de fapt castigate de Basescu e totuna cu istoria iluziilor premergatoare dezastrului georgian. Mai intai, chestiunea Kosovo. Basescu a declinat entuziasmul pro-kosovar al occidentului si a reamintit riscul imediat pe care il atrage principiul drepturilor colective. Romania nu a recunoscut Kosovo si s-a plasat, aparent, intre negationistii anti-libertari. Mesajul era cu totul altul.
Spre deosebire de partizanii neconditionati ai democratiei de export spontan, Basescu e un cunoscator versat al moravurilor politice de la Marea Neagra si al logicii coloniale rusesti. Basescu n-a facut decat sa avertizeze asupra schemei demonice prin care Rusia va specula pretextul Kosovo. Iar ceea ce parea, atunci, paranoia postsovietica a devenit, intre timp, lectie de luciditate.
In al doilea rand, nu trebuie uitat ca premisele tragediei georgiene au fost puse la Bucuresti, in timpul unui Summit NATO foarte festiv si prea putin curajos. Basescu a sustinut, atunci, necesitatea unui coridor de admitere in NATO a Georgiei si Ucrainei. Ideea a cazut pentru ca Germania si Franta au blocat „aventura“. UE a comis un act de inversionism bizar, luand in seama reactia Rusiei fata de expansiunea NATO, dupa ce refuzase sa tina seama de ea in cazul Kosovo. Rezultatul a aparut in tromba, purtat pe senile de tanc. Rusia a luat ezitarea UE drept carte blanche si a lovit fara intarziere. E greu de crezut ca rusii s-ar fi simtit la fel de slobozi la pumn daca Georgia era protejata de o admitere iminenta in NATO.
Interventia lui Basescu e efortul competent al unui personaj instruit in arta persecutiei interne si in antecedentele Rusiei. De altfel, amandoua isi seamana, in dorul lor de dominatie, si aproape nimic nu desparte imperialismul rus de invazia interna a oligarhiei romane care incearca sa lichideze valorile statului de drept. Ce se mai poate salva? Destul. Poate ca UE va reusi sa blocheze manevrele Gazprom, care alege si culege eurodemnitari. Saptamana trecuta, fratiorul baltic al Gazprom l-a cumparat consilier pe fostul prim-ministru finlandez. Gerhard Schröder va avea, in sfarsit, companie la companie. Poate ca, in noiembrie, alegatorii romani vor decide ca nu totul e de vanzare.
