"Ma angajez sa sprijin in mod secret si organizat organele de Securitate in scopul prevenirii, descoperirii si lichidarii oricaror infractiuni indreptate impotriva securitatii statului (...), sa informez in mod real despre orice fapte indreptate impotriva securitatii statului, indiferent de persoane sau grad de rudenie". Nu sunt cuvintele Monei Musca, cea izgonita din raiul PNL, ci ale lui Ioan Ghise. Musca zace cu aripile retezate, in timp ce Ghise e cea mai insistenta aparitie publica a PNL. E teofania zilnica a Securitatii la televiziune, practicantul discursului agresiv in materie de morala, ca un bataus cu antecedente penale pus sa-si apere bordelul.

Ceilalti fluturi si-au luat zborul si si-au reluat locul de dinainte de stigmat, pitindu-si capul intre umeri si platind taxa pe rusine prin doua zile de neraspuns la telefon. Sunt multi, cu reabilitatul Ghise in frunte, cu Quintus in flancul turnatorilor de prestigiu, cu Murgeanu la viceprimarie, cu ofiterul Ilie Merce, cu baronul-elev Marian Oprisan, cu judecatoarea CSM Florica Bejenariu, cu preotul Iustin Marchis si o lunga lista de popi, episcopi si mitropoliti care predica fapta fara de pacat pe la invieri politice si inaltari de procent, si cu inca o mie, o suta de mii, un milion de alte jigodii scufundate in anonimat, insiruindu-se in tacere pe multe decenii urate.

Spre deosebire de ei, Mona a fost o femeie frumoasa, e o femeie inteligenta, e o fiinta cu sarm, e o suma de adjective foarte pretioase pentru politica, meseria asta rentabila, in care lumea te voteaza imediat ce o minti. Eficienta si ambitioasa, nu i-a fost deloc greu sa seduca pe toata lumea, de la alegatori pana la organele de Securitate. Imi imaginez usor cum Mona Turnatoarea Nedeconspirata ar fi fost cel mai bine plasat adversar la prezidentiale.

Mi-o imaginez pe Mona Colaboratoarea Nedescoperita a Securitatii patronand PNL-ul, repunand Alianta D.A. in agenda si intimidandu-l in noiembrie viitor pe contracandidatul Traian Basescu. Palmaresul potential al Monei Musca sare cu mult din epoca ei si s-a ruinat tocmai dintr-o lipsa a masurii. Nu fiindca a mintit s-a prabusit Mona Musca - asta au facut-o toti -, ci fiindca a starnit prea mult masele s-o iubeasca. O cochetarie de femeie neobosita, care a facut ravagii nu numai pe vremea turnatoriilor sale, ci si acum.

Academia Catavencu