Horia Roman-Patapievici: "In ultimul an, un nou mecanism de lupta politica si-a dovedit atat puterea de a cimenta recenta alianta dintre lumea politicii si lumea presei, cat si eficacitatea de exterminare politica. In ce consta acest nou mecanism?"
A-l denigra constant, obsesiv si cu argumente oricat de absurde pe presedintele Basescu a ajuns sa insemne in ochii presei de azi o dovada de neutralitate si de profesionalism. In schimb, a spune cu voce tare ca denigrarea lui Basescu nu este neutralitate ridica impotriva ta un val de dezaprobare, care te arunca in tabara „pupincuristilor prezidentiali“. Sa faci spume la gura cand vorbesti de Traian Basescu te recomanda ca impartial. Sa atragi atentia asupra anomaliei,te face „gorila“ sau „badigardul“ presedintelui.
De unde forta acestei distorsiuni grosolane? Fenomenul e tipic societatilor aflate sub dominatia unei ideologii militante si a fost semnalat in numeroase randuri de Jean-François Revel, cu privire la modul in care presa franceza se raporteaza la comunism. Pentru stanga franceza (inclusiv cea necomunista), nu adularea comunismului este ideologica, ci respingerea lui; sa inchizi ochii la crimele lui e semn de noblete, de incredere in idealurile umanitatii, iar sa nu faci caz de ele, atunci cand nu mai pot fi nici ascunse, nici ignorate, e semn de progresism. Sa le denunti, insa, denota fanatism, iar identificarea comunismului cu crimele lui te plaseaza ireversibil in tabara reactionarilor.
Explicatia acestei distorsiuni franceze tine de istorie: de peste un secol, in Franta stanga a ocupat centrul. Operatiunea a fost facuta la inceput prin violenta (legile Ferry, persecutarea catolicilor etc.), apoi prin reproducerea institutionala a distorsiunii ca parte din catehismul republican: republica a fost identificata cu stanga, iar stanga cu iacobinismul revolutionar. Aceste identificari abuzive nu pot fi mentinute, in conditii de pluralism, decat prin minciuna si intimidare: adica prin propaganda, ideologie si militantism. Este ceea ce, potrivit lui Revel, caracterizeaza mass-media franceze, care seamana mai mult cu un partid de militanti ai stangii, dedicati educarii progresiste a maselor, decat cu un corp neutru de profesionali, dedicati adevarului si informarii corecte a publicului. Toti acesti jurnalisti se simt in misiune, comisionati, in plina campanie misionara - de aici usurinta cu care trec peste fapte; de aici inconstienta cu care devin partizani; de aici superficialitatea cu care gandesc.
Exista un principiu general care spune ca orice frauda are nevoie de una si mai mare pentru a se deghiza, si asa mai departe, la infinit. Drept urmare, fata de opinia publica, frauda ocuparii centrului nu poate fi mascata decat printr-un permanent razboi de propaganda ideologica si de intimidare psihologica. Tintele, fireste, sunt pozitiile evacuate din centru, care trebuie continuu si crescator diabolizate. Cand o ideologie militanta ocupa in mod abuziv centrul, distorsionarea campului ideologic nu e deloc banala. In ordinea asteptarilor e ca pozitiile initial doar periferice sa fie impinse si mai spre margini, iar coloratura politica a laturilor sa se contamineze de la extreme. Mai putin banal e faptul ca, printr-o dubla lovitura ideologica, definirea extremismului devine un monopol al noilor ocupanti, iar fostele pozitii centrale, din moderate, vor fi redefinite dinspre extreme si vor putea fi diabolizate ca generatoare de extremism. Astfel, ocuparea abuziva a centrului nu este deloc o simpla operatiune de deplasare de scala. Este un act violent de falsificare, prin care fostul centru nu e doar jefuit de moderatie, ci e si aruncat sub acuzare, iar definirea extremismului devine atat tema centrala, cat si prerogativa suverana a noii ideologii de ocupatie. Cine ocupa centrul controleaza definitia extremelor si are in mana anatema.
Un exemplu. Inainte de a fi ocupat de ideologiile de stanga, centrul modernitatii europene (secolul XVII) era definit prin urmatoarele valori de moderatie: crestinism (Dumnezeu exista), capitalism (proprietate privata), individualism (libertate), rationalitate (spirit stiintific). Modernitatea recenta e consecinta unei „lovituri de stat“ reusite: a stangii filozofice radicale impotriva centrului reprezentat de cele doua traditii moderate - Europa crestina si Europa modernitatii clasice. In noul centru (cel ocupat), avem vechile valori centrale inversate: ateism (laicitate), socialism (stat omniprezent), colectivism (proprietate sociala), postmodernism (relativism radical). Cum ocuparea centrului poate fi facuta plauzibila numai prin propaganda, intimidare si minciuna, s-a ajuns la o situatie de perfecta inversiune: crestinismul este stigmatizat ca fiind reactionar si de dreapta (o minciuna - crestinismul, in Europa, este insusi centrul); capitalismul este stigmatizat ca fiind reactionar si de dreapta (o minciuna - capitalismul este, in Europa, naturaliter central); rationalismul stiintific este stigmatizat in postmodernism ca fiind „alb“, „logocratic“, „falocratic“ si „eurocentric“ (adica tot reactionar si de dreapta) - o minciuna, fireste, ca toate celelalte.
(va urma)
2
1
