Pe vremuri, “Scanteia” a batrana, in afara caricaturii cu unchiul Sam stand sprijinit in grebla langa o capita de dolari si inganand melodia “au iesit olteni la coasa, ilai-ila-la”, publica de Anul Nou si o fotografie cu un sirag de someri americani de culoare asteptand rebegiti un polonic de linte fiarta in fata unei dughene de binefacere.
Noi, care deveniseram profesionisti ai cozilor, aveam oarece intelegere pentru amatorii din lumea libera, care visau pe ascuns sa manance marxism-leninism pe paine, nestiind ca la Bucuresti painea se vindea doar pe baza de buletin.
Abia ce ne-am obisnuit cu ideea ca statul, in societatea de consum, trebuie sa fie cinstit si sarac precum Ion Iliescu si sa joace rolul maicii Smara lepadandu-se de banci ca de Satana si usuindu-si sondele de petrol din batatura ca sa le marite cu oligarhi, ca, dincolo de Ocean, locul somerilor la cozi l-au si luat marile institutii financiare private care, dupa ce au jucat alba-neagra cu banii cetatenilor, se agata acum disperate de poala statului, ca sa nu cada in smarc.
Cum as putea reactiona altfel la aceasta imbarligata nationalizare contra naturii, decat fredonand canticelul lui Tanase de la Carabus: Asta nu se poate, ma,/Ori ca una, ori ca ca...
