Setea de sondaje a opiniei publice creeaza monstrii. Uitand ca sondajele nu sunt altceva decat simple masuratori conjuncturale ale unei opinii in continua miscare, unii le transforma in adevaruri absolute. Iar cand sondajele sunt facute publice, totul se intampla de parca populus dixit. Dar chiar ne vorbeste poporul prin sondaje? Ori mai degraba cei ce formeaza opinia publica sunt si cei care influenteaza prin comentariile lor Romania sondajelor? A confunda, ba uneori chiar a inlocui dezbaterea democratica cu dictatura sondajelor de opinie e un joc riscant.
Caci sondajele, departe de a fi adevaruri integrale, raman totusi instrumente esentiale in analiza dinamicii opiniei publice, fara inca ca aceasta sa justifice metamorfozarea lor in formule magice sau solutii definitive. Tentatia trucajelor sociologice, careia, de cele mai multe ori, nu sociologii, ci comentatorii ii cad prada, primejduieste fragilul spatiu public romanesc.
A fost suficient ca INSOMAR sa publice ultimul sau sondaj, ca interpretarile diametral opuse sa invadeze mass media, bulversand publicul. Privind Romania prin prisma sondajelor, o vedem dezarticulata si conflictuala. Dar, cata vreme se opereaza doar cu decupaje si se insista asupra controverselor, cum ar putea parea altfel?
Oricum, desi expus prin natura unor influente diverse, inclusiv politice, parca niciodata inainte de 2004 conflictul politic nu a actionat atat de evident asupra sferei, teoretic nepartizane, a institutelor de sondaje. si daca acele campanii electorale din 2004 au afectat nu doar politica, ci si linistita lume a cercetarilor sociologice si de piata, ce sa ne mai miram ca situatia a degenerat de-a dreptul dupa referendumurile din 2007 sau dupa alegerile locale din 2008. Supusa exigentelor economiei concurentiale de piata, activitatea de cercetare, fie ea sociala, politica sau de marketing, a devenit dura.
Incet, bipolarizarea spatiului politic, construita cu minutiozitate de actorii politici, a trecut frontiera politicului, invadand terenul neutru al sondajelor, dar mai ales al comentariului care pleaca de la datele culese de pe teren. Iar atunci cand batalia politica s-a transformat intr-una mediatica, prin contagiune – ca urmare a relatiei speciale dintre institutele de sondare si presa –, a devenit si o competitie intre sondorii opiniei.
Sa luam un exemplu cu un impact redus asupra politicii: 16% din romani sunt monarhisti. Fara a fi in sine o surpriza – cata vreme subiectul formei regimului politic s-a redus doua decenii doar la disputa dintre prezidentialism si parlamentarism –, numarul sustinatorilor monarhiei a cunoscut o crestere, chiar daca nu spectaculoasa, in timp. Dar cine sunt ei? Comentariile tac, desi raspunsul la aceasta intrebare ar putea fi interesant in schimb, pornind de la datele publicate, se afirma fara nuante ca romanii sunt republicani.
Cat de des au reflectat cei intrebati, ca si romanii, in general, la aceste teme? Aceiasi problema poate fi pusa si in privinta raspunsului la intrebarea: "Cine credeti ca ar trebui sa aiba puteri mai mari in Romania?" (51% fiind in favoarea presedintelui, fata de 39% care inclina pentru parlamentul sau doar 10% pentru primul ministru). Raspunsul e doar o indicatie a starii opiniei publice, si nu un adevar in functie de care TREBUIE construit regimul politic. Comentariile din presa creeaza insa impresia ca datele din sondaj reprezinta chiar adevarul revelat. si atunci ne putem intreba daca, prin aceste mici trucuri discursive, nu ni se pregateste o dictatura a majoritatii.
