Nu trebuie sa para surprinzator ca dl Popescu Tariceanu isi afirma increderea ca PNL poate castiga singur alegerile, deci va putea, tot singur, sa conduca tara in intervalul 2009-2013. Ca si boxerii inainte de meci, politicienii sunt obligati sa declare ca vor invinge, altfel nimeni nu ii ia in serios. Este si acesta un aspect al jocului electoral.
Nu este mai putin adevarat ca aceia care au scontat pe un declin rapid al PNL dupa divortul dramatic cu PD s-au inselat. Partidul a urcat si in sondaje, si la alegerile locale, iar nivelul de 20% din voturi care parea o culme a utopiei nu numai ca a fost atins, dar revine constant in sondajele electorale si nu mai pare o proiectie imposibila.
Nu este totusi de conceput ca PNL ar putea forma singur un guvern majoritar. Chiar unul minoritar liberal nu pare previzibil. Coalitia ii paste pe liberali. Am mai aratat cu alte prilejuri cat de fatala i-ar putea fi partidului o coalitie cu PSD, care l-ar obliga la abandonarea principiilor liberale, o ideologie limpede fiind principalul atu al ultimului partid "istoric". Daca aceasta alianta contra naturii a functionat taras-grapis, pe o baza provizorie, in nici un caz ea nu va mai putea avea o linie coerenta printr-o intelegere de durata, decat cu riscul pierderii specificului liberal. Asa ca liberalii sunt condamnati, pentru a se mentine in limitele conceptiilor lor, la o alianta cu PD-L, chestiunea oamenilor care ar urma sa joace un rol in aceasta alianta fiind rezervata.
Ar fi greu sa contestam ca cresterea economica a continuat si chiar s-a accentuat sub guvernarea 2004-2008. Greu, de asemenea, de negat ca nu au crescut salariile si pensiile, in ciuda unei conjuncturi interne (inundatii, seceta) si externe (criza financiara, cresterea pretului gazelor si petrolului) defavorabile. Trebuie totusi sa ne intrebam ce ar putea modera entuziasmul unui eventual alegator proliberal. si gasim indicatii pentru asta chiar in interviul dlui Tariceanu, acolo unde mentioneaza "prioritatile" programului liberal pentru "Romania europeana".
Unul din aceste puncte este dezvoltarea infrastructurii. Este de neinteles cum o economie dinamica poate sa fie atat de lenta in materie de infrastructuri. Faptul ca reabilitarea unei linii ferate cum este Bucuresti-Constanta poate dura patru sau cinci ani sau ca autostrazile inainteaza cu o viteza de melc (ma voi opri aici cu exemplele) nu se potriveste cu dinamismul unei economii in plina crestere. Faptul ca invatamantul de toate gradele este de calitate mediocra nu este de natura sa ne multumeasca, stiuta fiind relatia pozitiva dintre educatie si dezvoltare.
Cu alte cuvinte, exista un contrast inca neacoperit intre bogatia existenta, manifestata in modul cum se vand masinile de lux sau apartamentele scumpe si progresul general al tarii, mult prea lent. O mentiune deosebita o merita aici agricultura, unde nu vedem dezvoltare, si protectia mediului, care duce la desertificare si vulnerabilitate la inundatii.
Prioritatile liberale, spune dl Tariceanu, includ si "intarirea statului de drept si siguranta cetateanului".
Eu cred ca aici este buba. Cresterea economica existenta nu este destul de valorificata tocmai pentru ca statul de drept este slab in Romania. Nu se mai numara procesele de coruptie care nu ajung necum la o sentinta, dar nici nu depasesc nivelul Procuraturii. Iar cand sentintele sunt totusi pronuntate, executorii judecatoresti nu reusesc – sau nu vor sa reuseasca – sa le puna in aplicare. Contrastul dintre dezvoltarea rapida a acumularii de bani si de bunuri de lux si incetineala extrema a dezvoltarii infrastructurilor, a drumurilor, a mijloacelor de transport, a spitalelor rezulta din faptul ca interesul privat trece mereu in fata celui public.
Astfel se explica amestecul de lux si mizerabilism ce ne izbeste si pe noi, nu numai pe strainii care trec prin Romania. Este si putin o traditie nationala, dar nu toate traditiile sunt bune de pastrat.
Manevrele pur si simplu rusinoase la care Parlamentul s-a dedat pentru a opri actiunile penale impotriva unor deputati si senatori, calcand in picioare principiul separarii puterilor in stat, sunt o parte a acestei ambiante de sfidare a statului de drept. Nu putem sa speram la o dezvoltare armonioasa a Romaniei fara existenta unei justitii puternice, independente si inaccesibile la coruptie. In lipsa acestei conditii, vom vedea din ce in ce mai multe vile faloase situate in gradini minunate, dar inconjurate de strazi desfundate, cocioabe si haite de caini.
Vom vedea santiere de drumuri care nu inainteaza, chiar daca treci pe acolo dupa o luna. Ele sunt emblematice pentru o Romanie care se dezvolta favorizand sectorul privat in timp ce sectorul public ramane firav. O crestere care nu se rasfrange masiv asupra sectorului public ramane nesatisfacatoare.
