Pana acum n-am auzit decat lamentari din partea premierului Calin Popescu Tariceanu pe marginea majorarii salariilor profesorilor, care uita ca o tara nu se guverneaza prin “lacramatii”. Un premier inteligent ar transforma respectiva crestere in avantaj.
Majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice, care a provocat panica la Palatul Victoria, a dezvaluit un premier buimac. Singurele sunete articulate pe care le-a putut emite Tariceanu au fost “ingrijorarea” cum ca, daca legea a trecut testul de constitutionalitate, economia romaneasca va fi facuta KO, vom avea un deficit bugetar inspaimantator, inflatie, pe scurt toate urgiile se vor napusti peste economia cu “cea mai ridicata rata de crestere din Europa”.
N-am auzit insa nici macar schita unor solutii rationale de evitare sau macar diminuare a acestor primejdii. Omul de afaceri Tariceanu pare sa fi uitat ca un manager de companie privata ar fi concediat de urgenta in cazul in care, confruntat cu o situatie de criza, le-ar oferi actionarilor suspine in loc de solutii, sau ar da vina pentru esecurile personale pe “factori externi de presiune”.
Ei bine, Guvernul poate fi asimilat cu un Consiliu de Administratie al unei tari. Care gestioneaza resurse, iar daca gestiunea este rationala, profitul se maximizeaza. Orice companie isi imparte resursele inspre investitii, salarii etc., cautand sa obtina o distribuire a acestora in asa fel incat sa ajunga la dezvoltare durabila.
A doua premisa de la care - cred eu - ar trebui sa porneasca o initiativa a premierului de identificare a unor solutii la o criza economica previzibila ar fi banala constatare ca istoria n-a produs inca guvernarea care sa nu risipeasca resurse. Un exemplu, e drept minor ca pondere in ansamblul cheltuielilor bugetare, a fost indicat chiar de Tariceanu, evident dupa ce i-a fost aratat de presa: salariile ametitoare din agentiile guvernamentale. Un alt exemplu, de data aceasta cu greutate, este afacerea Bechtel.
