Nu pentru ca ar fi el mai altfel si romanilor le-ar iesi bube cand vad un ten mai tuciuriu. Si nici din cauza lipsei de experienta politica pe care o incrimineaza adversarii sai. Daca ar fi candidat in Romania, Barack Obama nu ar fi obtinut, garantat, victoria, pur si simplu pentru ca nu ar fi fost cunoscut. Sistemul electoral romanesc, dupa toate reformarile si deformarile, ramane unul dintre cele mai stupide modele ale relatiei dintre alegatori si cei pe care acestia trebuie sa-i aleaga. Pe liste sau uninominal, la locale, parlamentare sau prezidentiale, in orice scrutin din Romania exista o prevedere legala prin care se masoara dispretul politicului fata de cetateanul votant: depunerea candidaturilor se face cu treizeci de zile inainte de data alegerilor. O luna, atat le lasa timp partidele romanilor dornici sa bage buletinul in urna ca sa afle pe cine vor pune stampila in cabina.

Ani buni, argumentul listelor-paravan, sub care se ascundeau armate de impostori si infractori in cautare de imunitate, avea macar o justificare pervers-formala: si-asa lumea voteaza sigle de partid, n-are importanta ce nume sunt pe liste. Justificarea de baza a uninominalului era insa tocmai iesirea din anonimat a candidatilor pentru Parlament, prezenta lor in fata votantilor, cu chip, nume, voce, biografie. Era deci elementar ca aceia care vor sa devina reprezentantii directi ai alegatorilor dintr-un colegiu sa fie pusi in vitrina un an sau macar sase luni inainte de vot, ca toata lumea sa-i vada, sa-i pipaie, sa se convinga.

Daca mai era nevoie de inca o dovada ca uninominalul 2008 e tot un soi de vot pe liste boit sa semene a reforma, o avem tocmai in articolul care prevede aceeasi limita de treizeci de zile pentru candidaturi. Cum poti cere cuiva sa aleaga in cunostinta de cauza atata vreme cat il pui in fata unor nume pe care abia poate sa le silabiseasca? Pe 30 noiembrie, in cabina de vot, majoritatea alegatorilor se vor trezi in fata unei situatii ridicole: oameni pe care si-ar fi dorit sa ii voteze nu sunt in colegiul lor, in schimb vor primi cu forta o oferta cu care nu au ce face. Daca ne gandim din nou la modelul american, constatam ca diferenta e uriasa intre decizia pe repede-inainte ceruta romanilor si cei doi ani de expunere publica a candidatilor de peste Ocean.

Americanii au avut timp sa afle nu doar cum ii cheama pe copiii si bunicii candidatilor sau ce au fumat cand erau la liceu, dar si ce au de gand sa faca la taxe si impozite, in politica de imigrare sau in cea de securitate nationala. La noi, in treizeci de zile, nu auzi decat Logane si slogane, nu vezi decat baloane zburand si andrele tricotand. Daca cineva doreste cu adevarat sa reformeze clasa politica si sistemul electoral din Romania ar trebui sa opereze cateva modificari in lege, obligatorii: depunerea candidaturilor cu cel putin sase luni inainte de alegeri, publicarea programului de guvernare si anuntarea numelui viitorului premier cu un an in avans si definirea, macar in linii de principiu, a viitoarei politici de aliante. Ca sa nu mai fim chemati de prosti la urne, sa votam pe cine nu-stim-cine, iar pe urma sa se imperecheze ei cum vor si sa guverneze cum le-o iesi, fara nici o legatura cu ce-am votat noi. Altfel mai bine desfiintam votul popular si organizam un iarmaroc politic, la care sa-si vanda si sa-si cumpere intre ei scaune si portofolii.

Cotidianul.