Daca tot nu se negociaza nimic pana saptamana viitoare, daca tot n-a fost investit noul Parlament si nici n-a fost desemnat candidatul la postul de premier, macar sa-i fi strans cineva pe politicieni la lectia "absenteism". Opt milioane de alegatori au stat acasa, 700.000 de buletine de vot au fost anulate sau au ramas albe. In ce cheie poate fi citit absenteismul? Cu siguranta, in primele locuri trebuie cautata mitocania.

"Atata mojicie cata este in politica asta", asa s-a exprimat, cu tupeu, un mitocan dupa

ce s-a batut in pahare, in direct, cu o mahalagioaica (au ajuns si la CNN). Mitocania a napadit politichia romaneasca. si cand te gandesti ca asemenea oameni doreau sa ajunga in Parlament si sa ia decizii pentru noi.

Ingrijorator este ca in politica – si inca aceea de la varf – acced tot mai multi mitocani. Culmea este ca mitocanii "se dau" reprezentantii noii clase politice. Caracterele se fac praf. Una este sa fii necioplit, precum presedintele, alta sa fii mitocan.

Prin toate partidele fojgaie mitocanii. Mitocania a fost adusa la rang de politica inalta, cu statut de normalitate. Scarbirea de alegeri, in aceasta lume dezgustatoare, dezinteresul si neincrederea alegatorilor se datoreaza in primul rand mitocaniei din politica. Mai sensibili la mitocanie sunt orasenii decat satenii – de aici si absenteismul masiv de la orase.

Unele posturi de televiziune si-au facut un titlu de glorie in a se specializa in mitocanie, invitand la talk show-uri atat mitocani, cat si mahalagioaice. Micile ecrane emana mitocanie intr-o voiosie. Televiziunile se intrec in a aduce la discutii personaje maligne, care sa se certe, sa jigneasca, moderatorii se roaga de ele sa pastreze un limbaj decent. Doar mimeaza ca-si tin in frau invitatii care se cearta ca la usa cortului: "Domnu‘, va rugam foarte frumos, fiti decent!". Iar "domnu‘" a continuat sa fie dezagreabil. Parca se cauta cu lumanarea cate o "cearta in toata regula", pigmentata cu mitocanie politica. Celebritatea a fost umflata cu pompa mitocaniei, dupa care se dau in vant mai toate televiziunile.

Integral in Romania Libera