Crin Antonescu a fost intrebat in repetate randuri, la Romania TV, in emisiunea Victor Ciutacu, daca s-a schimbat relatia sa cu Traian Basescu, inclusiv despre zvonurile legate de o eventuala numire a acestuia ca premier. Liderul PNL a respins o schimbare a discursului sau fata de Basescu, dar a precizat ca presedintele nu mai detine in prezent toata puterea iar USL trebuie sa raspunda la intrebarea ce face el, "nu ce face Basescu.

Antonescu a declarat ca "de vreo 3-4 luni" este "un fel de interzis pe Antena 3" la adresa sa si este posibil ca din aceasta cauza sa fie acuzat ca nu-l mai ataca pe Basescu.

"Nu inseamna ca trebuie sa masurati dvs decibelii strigatelor mele impotriva lui Basescu. In 2009 era in fruntea sistemului detinand toate parghiile, azi nu mai e, nu le mai detine pe toate. Acum trebuie sa raspundem la intrebarea ce facem noi, nu ce face Basescu", a raspuns Crin Antonescu, la una din intrebarile lui Victor Ciutacu, care au avut ca principala tema relatia sa cu presedintele.

"Ce vi se pare nefiresc ca discursul meu nu se mai refera la Traian Basescu? Situatia din Romania e schimbata, nu sunt eu schimbat", a argumentat din nou liderul PNL.

Acesta a fost intrebat de ce a fost exclus din PNL Sorin Rosca Stanescu, un critic acerb al lui Basescu, si de ce a fost schimbat din functie Daniel Chitoiu, care a facut public telefonul dat de presedinte pentru sustinerea directorului CEC Bank.

"In cazul Rosca Stanescu, nu a fost exclus pentru ca l-a atacat pe dl Basescu. Nu cred ca l-am atacat eu mai putin pe Traian Basescu decat Sorin Rosca Stanescu. A fost exclus din partid pentru ca a produs niste documente care s-au dovedit false. Dl Chitoiu, retragerea si demisia nu au nicio legatura. A gandi ca a fost schimbat pentru ca a spus acest lucru, nici nu catadicsesc sa raspund", a raspuns Antonescu, adaugand: "Nimeni nu e in masura sa-mi dea vreun certificat de antibasism".

Intrebat din nou daca atitudinea sa fata de Basescu, Crin Antonescu a precizat: "Nu s-a schimbat nimic, imi asum toate cuvintele si toate ideile" critice formulate de-a lungul timpului la adresa presedintelui.

Liderul PNL a caracterizat insa drept "caraghioasa" ideea de a te prezenta la alegerile prezidentiale cu proiectul "dom'ne eu vin sa-l inlatur pe Traian Basescu".

"Nu trebuie sa candideze nimeni, asta se intampla de la sine, Traian Basescu pleaca" oricum, a precizat acesta.

Crin Antonescu a calificat drept "falsa spre penibil" ideea ca el ar putea sa-l numeasca premier pe Traian Basescu daca va castiga alegerile prezidentiale.

Moderatorul i-a prezentat "o varianta redusa la absurd" prin care Traian Basescu ar putea sa revina la conducerea PDL si sa fie numit premier.

"Pe ce va bazati dvs si altii sa puteti emite asemenea suspiciuni pe tema PNL si a mea? Daca pana la toamna veti convinge foarte multi oameni ca Antonescu il va pune premier pe Basescu probabil ca oamenii aia nu ma vor vota presedinte. E inacceptabil fie si sa discut pentru ca nu am aceasta reputatie", a raspuns Antonescu.

Presedintele PNL a lansat in acest moment un atac la adresa lui Victor Ponta, precizand ca nu el a fost cel care "a doua zi dupa o victorie coplesitoare" s-a dus sa incheie un pact cu Basescu si nici cel care s-a dus sa-i dea "Barroso lista ca la chelneri". "Intelegeti cam cum vine?", a precizat el, comentand: "Ei si-au facut USD pentru ca nu ne intelegem noi".

"Din punctul meu de vedere, este inacceptabil fie sa si discut, pentru ca nu am in spatele meu dupa atatia ani de politica, buni sau rai, aceasta reputatie. Nu eu, a doua zi dupa o victorie coplesitoare, m-am dus sa inchei pact cu Traian Basescu. Nu eu, a doua zi dupa ce sapte milioane jumatate de romani au votat intr-un fel, m-am dus sa-mi dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri. Nu eu am facut aceste lucruri, deci nu impotriva mea se poate indrepta suspiciunea ca mi-as bate joc de milioane de voturi ca sa-l pun pe Traian Basescu prim-ministru", a afirmat Antonescu.

In ceea ce priveste discutia din USL legata de nominalizarea lui Klaus Iohannis ca vicepremier, Crin Antonescu a recunoscut ca se astepta ca la ea sa nu participe atata lume (n.r. - la discutie a fost prezent si Dan Voiculescu).

"Cand colo, am vazut mai multi colegi, suntem oameni sociabili, nu suntem socialisti dar suntem oameni sociabili", a comentat el, ironic, adaugand ca exista insa o justificare pentru acest lucru, in conditiile in care in Parlament se va solicita votul si al PC si al UNPR.

"Acest premier, Ponta Victor Viorel, a beneficiat de cea mai favorabila intelegere a rolului unui premier intr-un guvern de coalitie", a mai spus Antonescu, in conditiile in care "nu a fost contrazis un singur moment in doi ani (...) Discutam de trei zile ca si cum l-am fi propus pe Klaus Iohannis, vorba dl Cristoiu, ca sa impingem sula in coasta dl Ponta".