Daca UDMR nu doreste reducerea numarului de parlamentari PDL ar putea merge pe proiectul opozitiei, a declarat joi la TVR Info, deputatul PDL Raluca Turcan. "Numarul redus de parlamentari se poate face prin modificarea legii electorale. PDL a avut ca tinta intial maximum 300 de parlamentari. Din nefericire, UDMR a urmarit altceva, astfel in coalitie s-a ajuns la un numar mai mare", a spus Raluca Turcan.

"Tinand cont ca si opozitia are un proiect de lege privind reducerea numarului de parlamentari la 300, exista sperante sa atingem macar acest obiectiv, chiar daca UDMR nu doreste, putem ajunge la acest numar mergand pe proiectul opozitiei", a conchis deputatul PDL.

Ea a mai explicat ca Parlamentul unicameral se poate realiza doar prin consens cu opozitia. Dar in momentul de fata sunt slabe spernate sa sa se ajunga la un consens.

Vicepremierul Marko Bela a declarat marti, tot la TVR Info, ca UDMR, desi a nu a militat niciodata pentru reducerea numarului de parlamentari, a acceptat totusi un compromis. El a atras insa atentia colegilor de guvernare din PDL: "Daca vrem sa mergem impreuna mai departe trebuie sa fim constienti ca intre cele doua lucruri: ideea de a reduce si ideea de a nu reduce numarul parlamentarilor trebuie sa existe o cale de mijloc. Ei singuri, prin lege, nu ar putea sa reduca numarul de parlamentari".

Coalitia de guvernamant a decis luni dimineata comasarea alegerilor locale si parlamentare pentru noiembrie 2012, precum si reducerea numarului de parlamentari pana la 388. Parlamentul va ramane insa bicameral, iar viitoarea legislatura ar putea avea 88 de senatori si circa 300 de deputati. Pentru finalizarea proiectului de lege este necesara redesenarea colegiilor, lucru care va fi facut in urmatoarele saptamani in interiorul Coalitiei de guvernare.

USL a declarat ca se impotriveste ideii de Parlament unicameral votata de populatie la referendum dar ca se pronunta pentru un Parlament bicameral cu o reducere semnificativa a numarului de alesi si anume la 300 de parlamentari.