Valentin Stan l-a atacat din nou pe premierul Victor Ponta in emisiunea pe care o realizeaza la Antena 3. Stan l-a ironizat pe Victor Ponta sustinand ca acesta vrea sa mearga la Consiliul European dar nu cunoaste aceasta institutie, cu ce se ocupa ea si cine ar trebui sa ne reprezinte in fapt acolo.

Valentin StanFoto: captura Antena 3

"Victoras ... pai tu vrei sa reprezinti Romania la Consiliul European?! Tu cu Dobritoiu si Orban al tau? pai esti dezastru mai baiatule... Ia-l de mana pe Orban al tau si alergati de mana prin Herastrau ca poate invata si ala ceva despre Uniunea Europeana", a atacat Stan.

"In Consiliul European se discuta probleme de securitate europeana si nu numai de zlot si altele mai Victoras", a continuat Stan care a invocat Tratatul de la Lisabona si alte articole pentru a-i "demonstra lui Victoras ca nu se pricepe" si ca nu e dreptul lui sa mearga la Consiliu.

Stan sustine ca acolo pot merge doar premierii din acele state in care au intreaga putere de decizie cum ar fi Marea Britanie sau Germania.

Acesta sustine ca reprezentatul Romaniei in Consiliul European trebuie sa fie presedintele Basescu, o persoana care sa aiba o marja mare de negociere asa cum a fost in cazul Tratatului European. "Cine are cea mai mare capacitate de manevra, tu sau Basescu?! Cine are cele mai multe prerogative?! ", a insistat Stan care crede ca si seful statului trebuie sa se coordoneze cu premierul.

Valentin Stan, in luna februarie: Ponta ii face o propaganda infecta lui Ungureanu. Antonescu umbla cu formule alambicate ca sa acopere mizeria fara seaman a acestui baiat

Stan nu este la primul atac la adresa lui Ponta, moderatorul "intepandu-l" mereu pe copresedintele USL in emisiunile sale. Un alt atac dur si zeflemitor la adresa lui Victor Ponta a avut loc in februarie, imediat dupa discursul acestuia din Parlament la investirea guvernului Ungureanu.

Atunci, Stan il acuza direct pe Ponta "ca a pactizat cu dusmanul" si ca prin discursul sau din Parlament, a mintit grav romanii si ca ar avea o intelegere secreta cu noul premier, Mihai Razvan Ungureanu. Nu au lipsit apelative agresive ca "acest baiat" sau "aflat in aceeasi solda ca Ungureanu".

"Ponta i-a mintit rau pe romani ca Ungureanu a avut demnitatea, valoare personala si curajul de a respinge si de a accepta pe lista personala pe cine vroia el, desi stim cu totii ca acea lista i-a fost bagata pe gat [...] de acel tatic care patroneaza toate relele din tara", a comentat moderatorul.

Si Mircea Badea l-a atacat in februarie pe Victor Ponta

"Discursul lui Ponta din Parlament, foarte lung, apreciativ si aspirational, a fost strabatut de la cap la coada de un ton defensiv, inferior, «apologetic», chiar umil. Este pana la urma o dovada de coerenta din partea domnului Ponta care, acum o saptamana, aprecia activitatea SRI si SIE, le considera «independente» si opta pentru «stabilitate» si «continuitate»", scrie Mircea Badea intr-o postare pe blog intitulata "Ponta sustine guvernul Basescu".

Noul Guvern condus de Mihai Razvan Ungureanu a primit, joi, votul de investitura al Parlamentului, ocazie cu care liderul PSD Victor Ponta a sustinut la tribuna un discurs mai degraba impaciuitor la adresa noului Guvern. Daca in jurul orei 19:00, postul Antena 3 discuta despre problemele cauzate de ninsorile abundente si de ger, evenimentele din Parlament au fost aduse in discutie odata cu emisiunea Subiectiv (20:30), moderata de Razvan Dumitrescu. Intr-o interventie telefonica in cadrul emisiunii, presedintele PNL Crin Antonescu, a declarat ca "Discursul de azi al domnului Ponta foloseste actualei Puteri; nici o secunda nu spun ca domnul Ponta asta a intentionat."