Ministrul de Interne, Ioan Rus a discutat la Realitatea TV despre convorbirea telefonica ce a avut loc inainte de tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian Nastase: "Uitandu-ma in jur sa vad cine ar putea sa sune, am decis sa-l sun eu. Nu am incalcat nicio lege sunandu-l pe Nastase". Acesta a raspus si acuzatiilor conform carora Adrian Nastase ar fi avut un tratament privilegiat: "Nastase nu este condamnat la moarte. Are un mandat pentru doi ani de inchisoare cu executare. Are toate drepturile conferite de situatia in care se afla. Ce ati vrea sa-i smulgem perfuziile?".

Ioan RusFoto: Captura Realitatea TV

Principalele declaratii ale ministrului de Interne

  • Mandatul trebuia pus in practica pana la orele 24:00
  • Decizia mea a fost acea de a pune in practica o decizie judecatoreasca
  • In discutia cu Nastase, mi-a spus ca nu va parasi locuinta. L-am rugat pe Adrian Nastase ca cel mai elegant ar fi sa ne deschida, sa permita intrarea masinii de politie in curte, sa nu-l plimbam cu catusele la maini prin strada. Nu mi se parea o chestiune demna.
  • Am dispus sa avem si o ambulanta in zona pentru orice eventualitate, poate i se facea cuiva rau. Nu mi-a spus ca are de gand sa se sinucida.
  • Nu in fiecare zi se pune in aplicare un mandat de arestare a unui fost prim-ministru. Cand am primit mandatele l-am informat si pe premier si pe presedinte ce se intampla.
  • A fost o tentativa de sinucidere. Aceasta este parerea mea.
  • Pentru ca nu s-au finalizat toate procedurile Nastase nu are statutul de detinut. E ca si cand Politia n-ar fi iesit din casa, sa mergem sa-l predam in arest. E o volta pe la spital. Dupa ce primim acordul medicilor vom putea sa punem in practica si ultima parte a mandatului si de atunci va incepe sa-si execute pedeapsa. Ne-am adresat Directiei Pentineciarelor sa ne spuna daca pe diagonsitcul lui Nastase, in spitalele din penitenciare e posibil sa fie tratat. Asteptam raspuns.
  • Intrebat in legatura cu acuzatiile conform carora Adrian Nastase ar fi avut un tratament privilegiat, Ioan Rus a declarat: "Nastase nu este condamnat la moarte. Are un mandat pentru doi ani de inchisoare cu executare. Are toate drepturile conferite de situatia in care se afla- a incercat sa se sinucida - prin ce am facut, sper sa-l fi salvat. Ce sa facem, sa-i smulgem perfuziile?
  • La un moment dat te poti gandi sa demisionezi, dar evaluarea activitatii de ministru se analizeaza intr-o alta instanta decat cea numita Monica Macovei
  • Poate ca prin ceea ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase lucrurile in justitie se vor transforma intr-un lucru pozitiv.

Laura Andrei, presedinte Tribunalul Bucuresti a intervenit telefonic: "Tribunalul Bucuresti nu a cerut ridicarea pazei pentru Adrian Nastase. Avem un numar de masuri ordonate dar nu am primit niciun raspus de la nimeni".

Interventia telefonica a survenit dupa ce ministrul Ioan Rus declarase anterior: "Am retras paza de la salon dupa ce ni s-a comunicat ca Adrian Nastase nu e detinut".

Ioan Cazacu, avocatul fostului premier Adrian Nastase intr-o interventie telefonica: "Nu exista un proces verbal de executare. Domnul Adrian Nastase nu poate fi considerat in arest".