UEFA si Congresul Statelor Unite urmaresc indeaproape ceea ce se intampla astazi in materie de fotbal romanesc, a declarat Radu Ioanid, director in cadrul Diviziei de Arhive Internationale a Muzeului Holocaustului din Washington DC. "Becali si Dragomir trebuie sa se considere avertizati", a afirmat Ioanid la B1 TV. Amintim ca sambata Coalitia Antidiscriminare din Romania i-a semnalat premierului Victor Ponta faptul ca presedintele Consiliului National de Combatere a Discriminarii (CNCD), Csaba Asztalos, a fost "atacat stradal", dupa ce institutia pe care o conduce a exprimat o serie de pozitii "privitor la derapajele rasiste inregistrate la nivelul clubului de fotbal Steaua".

Radu IoanidFoto: HotNews.ro

Radu Ioanid, director in cadrul Diviziei de Arhive Internationale a Muzeului Holocaustului din Washington DC, a declarat in cadrul emisiunii "Aktualitatea" de pe B1 TV ca "avem indicii ca suporteri ai echipei Steaua au amenintat verbal pe domnul Csaba Asztalos. Noi urmarim cu foarte mare atentie ce face galeria echipei Steaua si manifestarile rasiste si fasciste ale acestei galerii. Va putem asigura ca daca un fir de par se atinge de capul domnului Csaba Asztalos, consecintele vor fi extrem de grave pentru locul in care se joaca aceste meciuri si daca aceste meciuri se vor mai juca. Domnul Dragomir, care este bagat in acest sos murdar, stie foarte bine ce a patit cu ziarul sau Atac la persoana cand nu a incetat cu atacurile antisemite, xenofobe, pe care le facea acum ani de zile".

"Eu stiu foarte bine ca UEFA urmareste - si nu numai UEFA, si Congresul Statelor Unite - indeaproape ceea ce se intampla astazi in materie de fotbal romanesc si in materie de acesti asa-zisi domni Becali si Dragomir. Deci trebuie sa se considere avertizati", a continuat Radu Ioanid.

Intrebat care este opinia sa referitor la o eventuala candidatura a lui Gigi Becali pe listele liberalilor, la parlamentare, Ioanid a declarat: "mizerabila parere am". "Domnul Becali nu are ce cauta intr-un partid care se pretinde liberal. Domnul Tariceanu are absoluta dreptate. (...) Acest lucru va distruge imaginea Partidului Liberal, este vorba despre un partid civilizat, european, care nu poate sa aiba de a face cu astfel de creaturi", a sustinut directorul Diviziei de Arhive Internationale a Muzeului Holocaustului din Washington DC.

Coalitia Antidiscriminare din Romania i-a semnalat premierului Ponta ca presedintele CNCD a fost victima unui atac

Amintim ca sambata, 13 octombrie, un grup de ONG-uri reunite sub emblema Coalitiei Antidiscriminare din Romania i-a semnalat premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisa, faptul ca presedintele Consiliului National de Combatere a Discriminarii (CNCD), Csaba Asztalos, a fost "atacat stradal", miercuri, in centrul Capitalei, de patru persoane. Semnatarii scrisorii i-au cerut premierului garantarea integritatii fizice a lui Csaba Asztalos, inceperea unei anchete si condamnarea publica a actului de intimidare.

"Presedintele CNCD a fost atacat stradal, in centrul Capitalei, de un grup format din patru persoane. Acest atac a avut loc la doar cateva zile dupa exprimarea unor pozitii publice ale institutiei pe care o reprezinta domnul Csaba Asztalos privitor la derapajele rasiste inregistrate la nivelul clubului de fotbal Steaua", se arata in scrisoarea Coalitiei Antidiscriminare din Romania.

Potrivit documentului citat, "in 9 octombrie, finantatorul Clubului Steaua, domnul George Becali, l-a desemnat si incriminat public pe domnul Asztalos, pe mai multe canale media, ca fiind 'nebunul acela de la Consiliul National de la Combaterea Discriminarii care instrumenteaza cazuri de discriminare si rasism pentru a prejudicia clubul Steaua'. In aceeasi perioada, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir l-a acuzat public pe reprezentantul CNCD de invrajbirea romanilor impotriva maghiarilor, cerand sanctionarea acestuia".

Duminica, Victor Ponta a anuntat ca cere autoritatilor abilitate sa investigheze atacul impotriva sefului CNCD si sa pedepseasca vinovatii.

Citeste si: