Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a declarat la Antena 3 ca este foarte aproape de definitivarea unei reforme importantate a actului de Justitie (celeritate, asanarea si republicarea unor acte juridice, lipsa unor duble reglementari etc).

Mona Pivniceru la 'Sinteza zilei'Foto: captura Antena 3

Pivniceru a vorbit despre relatia cu seful statului, despre relatia judecator-politicieni, despre numirea Codrutei Kovesi si atributiile lui Daniel Morar, dar a evitat constant sa faca afirmatii transante.

Despre relatia cu presedintia si numirea lui Kovesi

Astfel ministrul spune ca are o relatie institutionala normala cu Cotroceniul, sustine ca nu exista presiuni asupra sa si ca Justitia este independenta, iar aceasta se va intari si mai mult in urmatoarea perioada. Aceasta spune ca nu s-a consultat cu presedintele Basescu pentru numirea lui Kovesi la Bruxelles.

Pivniceru spune ca a luat aceasta decizie "deoarece Kovesi a stat la baza restructurarii parchetelor din Romania si mereu a apreciat activitatea sa. "Data fiind expertiza sa, m-am gandit ca va contribui la ridicarea sistemului. Singura contestatie care i s-a adus a fost o anume lipsa de independenta", a adaugat ministrul.

Despre judecatori si Daniel Morar

Vorbind despre Daniel Morar si activitatea acestuia, Pivniceru sustine ca Morar, "in baza legii, poate coordona DNA si DIICOT".

Despre relatia judecator-politican, Pivniceru spune ca se exagereaza uneori si da asigurari ca "un judecator nu face politica, dar faptul ca are cunostiinte in politica nu-i afecteaza independenta". Trebuie sa ne asiguram ca acele relatii pe care le are- in limita unei normalitati- sa nu afecteze actul de Justitie, mai sustine aceasta.

Ministrul spune ca nu stie ce va face dupa alegerile parlamentare si instalarea noii puteri, dar spune ca nu a regretat pasul facut "deoarece situatia sociala si economica" din Romania cerea acest lucru.