Primul-ministru Victor Ponta a declarat vineri seară că anul viitor sistemul electoral românesc va trebui schimbat şi că actuala modalitate de alegere a parlamentarilor va trebui 'îndreptată', citeaza Agerpres.

'Cred că anul viitor trebuie să avem un alt sistem electoral pentru alegerea parlamentarilor, pentru că acum, cu excepţia mea, primul-ministru sau a încă doi, trei, patru care sunt şi miniştri, parlamentarii sunt obligaţi să promită în campanie, în colegiul uninominal, lucruri care nu ţin de Parlament. Străzi, spitale, apă, ele nu ţin de parlamentari, ţin de autorităţi locale sau de Executiv. Cred că trebuie să departajăm în 2013 modul de alegere a parlamentarilor de modul de alegere a Guvernului şi parlamentarii să promită ceea ce ţine de activitatea lor şi anume legislaţie, lobby pentru autorităţile locale. Eu mi-am ţinut promisiunile pentru Târgu Jiu nu în cei trei ani cât am fost în Opoziţie, ci acum în şapte luni de când sunt prim-ministru. Este o structură de sistem electoral pe care trebuie să o îndreptăm la anul', a afirmat premierul, într-o emisiune televizată.

Premierul a susţinut, pe de altă parte, că nu crede în varianta unei crize constituţionale între preşedintele Traian Băsescu şi Uniunea Social Liberală după alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Întrebat cum vede confruntarea politică cu contracandidatul sau Dan Diaconescu, premierul a spus că această candidatură este interesantă doar pentru presa din Bucureşti.

'Candidatura personajului respectiv este interesantă pentru presa din Bucureşti. Aici oamenii se simt oarecum jigniţi. Eu sunt într-o situaţie mult mai avantajoasă decât alţi parlamentari pentru că având şi funcţia executivă de prim-ministru am putut să fac pentru colegiul meu tot ceea ce am promis în 2008. Eu sunt la al treilea mandat de deputat şi voi încerca să fac şi în 2012 - 2016', a mai spus Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seara, la Realitatea TV, ca desi este de acord cu presedintele PNL Crin Antonescu in ceea ce priveste o noua suspendare a presedintelui in cazul in care refuza nominalizarea unui premier USL in contextul unui scor bun al uniunii in alegerile parlamentare ii "este foarte clar ca nimeni, si cand spun nimeni ma refer si la presedintele Basescu si la noii lideri politici ai partidelor, nimeni nu isi poate permite dupa 10 decembrie o noua criza constitutionala [...] asa incat nimeni nu va mai incerca sa tina tara luni de zile in criza si nimeni din afara nu va mai sprijini o asemenea solutie."

Referindu-se la acuzatiile de incompatibilitate aduse de ANI impotriva a patru membri ai guvernului, Ponta a apreciat ca pentru a promova ideea de neimplicare politica, ANI ar fi trebuit sa anunte constatarile de incompatibilitate cu privire la membrii guvernului "ori inainte de campania electorala ori dupa", precizand ca "nu pot sa dau afara 3 oameni ca sa de bine in raportul de tara".