Premierul Victor Ponta a declarat marti seara, la Romania TV, ca nu crede ca va fi o criza politica dupa alegerile din 9 decembrie, pentru ca nu toate deciziile care trebuie luate depind de presedintele Traian Basescu. Potrivit premierului, ce decid romanii duminica trebuie pus imediat in practica, iar oricine care merge la urne sa voteze USL stie de pe acum ca isi da votul pentru ca prim-ministru sa fie Victor Ponta si nu oricine altcineva de la USL.

Declaratiile lui Victor Ponta:

  • (Un procent de 53% dinrte romani cred ca ne indreptam spre o criza politica dupa data de 9 decembrie) Eu sunt dintre cei care cred ca n-o sa avem o criza politica dupa 9 decembrie, sper sa nu fiu prea optimist. Pana la urma nu pot sa spun ca stiu cu siguranta, dar am acces la mai multe informatii decat cei care au raspuns la sondaj si as zice mai degraba ca nu o sa fie criza politica, sau ca trebuie sa facem  tot ce se poate ca sa evitam o asemenea criza.
  • (Cum adica aveti acces la mai multe informatii, ati vorbit cu Traian Basescu si v-a zis ca gata, se rezolva dupa alegeri?) Nu, nu; nu stiu de ce il asociati intotdeauna pe Traian Basescu cu ideea de informatii. (De presedintele Basescu depinde in mare masura ca procesul sa iasa bine, sa nu fie scandal) Dar nu doar de el, din fericire. Totusi suntem o tara care nu depinde in totalitate de vointa sau toanele unui singur om. N-as vrea sa vi se para ciudat ca vorbesc, dar suntem o tara care face parte din aliante, din UE, nu depinde chiar totul de un singur om, indiferent cum se numeste acel om.
  • Cred ca toti oamenii rationali din tara, precum si toti oamenii rationali din afara - si, prin definitie, toti liderii europeni si transatlantici sunt oameni rationali, caci altfel nu ajungeau in functiile respective -, toata lumea realizeaza foarte clar ca, dupa alegerile de duminica, daca nu are nimeni majoritate absoluta, in mod clar trebuie gasita o solutie de majoritate; dar daca exista o majoritate absoluta si daca sondajele se confirma, ce decid oamenii duminica trebuie pus dupa aceea in practica, in zilele care urmeaza, pentru a avea stabilitate politica, un nou buget al tarii, un nou acord cu FMI si toate celelalte lucruri care decurg de aici.
  • (Ati mai vorbit cu presedintele in ultimele zile, dupa declaratiile sale de presa?) Nu. Va reiterez faptul ca eu, dupa episodul suspendarii, nu am vorbit cu dl presedinte, nu am cerut sa merg la dansul, singura ocazie in care ne-am intalnit au fost consultarile la Cotroceni pe cele patru teme importante si m-am vazut cu dl Basescu dupa ce am fost la Bruxelles, la "Prietenii coeziunii". In rest, semnam documente, fie ca e vorba de decrete pe care trebuie sa le contrasemnez, fie ca e vorba de memorandumuri de relatii externe pe care el trebuie sa le contrasemneze, deci nu inseamna ca daca nu ne auzim sau nu vorbim toata ziua la telefon nu functioneaza institutia Presedintiei sau institutia Guvernului, au functionat normal pana acum.
  • (Deci nu de la Traian Basescu personal stiti ca a fost ofiter de contrainformatii?) Nu, de la altcineva, de la cineva care i-a fost coleg... la serviciile acelea. Dar pe mine, sincer, ce s-a intamplat inainte de 1989 ma intereseaza mai mult ca istoric, asa, sau ca pasionat de istorie.
  • (Decizia e ferma in USL, si anume daca dupa prima runda de consultari dl Traian Basescu iese cu o alta nominalizare decat numele dvs, se purcede la suspendare?) Nu, haideti sa ne gandim bine sa cautam orice solutie ca sa evitam criza. Daca nu o sa putem s-o evitam, o sa ajungem din nou (la suspendare, n.r.). Dar vreau sa fie foarte clar din cauza cui am ajuns la criza.
  • Si vreau sa mai explic un lucru, pentru ca o parte dintre cei care il sustin pe Traian Basescu n-au inteles-o, dar eu vreau sa o inteleaga ceilalti foarte multi care nu sunt de partea dlui Basescu. Problema nu este ca trebuie sa fie Ponta prim-ministru, ca asa vreau eu sau ca asa vrea Crin Antonescu sau asa ne-am intalnit noi la USL si am decis. Noi am intrat in campania electorala cu o oferta foarte clara, asumata, pentru oameni: orice om din aceasta tara care merge duminica sa voteze USL stie de pe acum ca daca voteaza USL, primul ministru al USL va fi Victor Ponta. In partea cealalta, cei de la ARD, au avut o alta strategie, au spus 'noi mergem in campanie si cei care ne votati pe noi stiti ca premierul il va desemna Traian Basescu'. E dreptul lor, desi mie mi se pare o strategie stupida. Motiv pentru care, oamenii care duminica vor merge la vot si vor vota candidatii USL stiu foarte clar ca 'daca mi-am dat votul la USL, mi l-am dat ca sa fie Ponta prim-ministru si nu oricine altcineva de la USL'.
  • Deci aici nu e o chestie de ambitii personale, am 40 de ani, mai prind si altadata sa fiu prim-ministru sau altceva, aici e vorba de un lucru care se intampla in toate tarile europene; sa stiti ca CDU cand mege in campanie spune 'dna Merkel va fi cancelar', si nu vine a doua zi sa spuna ca n-o sa mai fie ea, ci altcineva. SPD, de exemplu, partidul de opozitie, si-a anuntat candidatul la cancelar. In Italia se stie foarte clar pe cine se propune prim-ministru.
  • (Acolo nu sunt presedinti jucatori) Nu, acolo sunt presedinti responsabili si cu mintea la ei. Ca au si ei presedinti, sa stiti, care sunt populari in continuare, desi s-a trecut prin criza.
  • Eu cand am candidat - in cele trei congrese, la PSD, la PNL si la PC, m-au votat oamenii aceia - eu stiam la ce ma inham, iar eu nu pot sa vin marti si sa zic "domnule, as vrea totusi sa ma ocup de raliuri, nu mai vreau sa fiu prim-ministru, puneti-l pe altul". Pentru ca oamenii care voteaza duminica stiu ca voteaza USL, candidatii nostri la Parlament si un Guvern condus de Victor Ponta. 
  • (Decizia suspendarii) este ultima solutie. Nu o exclude nimeni, dar nu este dorinta noastra. Daca dl presedinte asta vrea, sigur ca asta va avea. Dar dorinta noastra nu este asta, ci daca oamenii ne voteaza duminica, pentru USL majoritate absoluta si Ponta prim-ministru, sa respectam ce-au votat oamenii, ca altfel de ce mai merg la vot.

Despre listele electorale:

  • (S-au stabilit listele permanente, v-a comunicat ministrul de Interne cifra, cati suntem?) Nu, nu s-au stabilit. Nu s-au stabilit dintr-un motiv foarte simplu, care face decizia din vara cu atat mai absurda. Stiti ca un cetatean roman care lucreaza de ani buni in Spania, de exemplu, nu poate sa voteze in Spania daca nu si-a facut resedinta acolo. Ar trebui teoretic sa voteze la Tragu-Jiu sau la Slobozia. Ceea ce e o prostie, evident, el in mod normal, stand in Spania, trebuie sa voteze in Spania.
  • Eh, acum nu se mai poate. S-a luat cvorumul doar asta-vara, acum nu mai trebuie cvorum - si dupa cum ati constatat astazi la Senat nici nu a fost nevoie de cvorum - cvorumul trebuie numai cand e pentru PDL, cand e contra PDL nu mai e important cvorumul.
  • Asa incat, sigur, conform legii, cel care obtine jumatate plus unu din numarul celor care voteaza, nu cei inscrisi pe liste, castiga. USL va avea multi candidati cu 50%+1, ARD nu va avea niciunul, pot sa pun pariu, si atunci vor astepta acea roata proportionala.
  • (N-ar fi trebuit, dupa scandalul din vara, ca aceste liste sa fie finalizate?) Pai nu, pentru ca in strainatate sunt in continuare cetateni romani care figureaza in evidentele statului spaniol sau italian, dar nu figureaza in evidentele noastre. Nu ni se transmit acele date. Autoritatile spaniole sau cele italiene, pe baza legislatiei europene care tine de protectia datelor cu caracter personal, ne-au spus foarte clar cati romani sunt acolo, dar nu ne-au spus cum il cheama pe roman sa-l stergem de aici de la Targu-Jiu sau de la Slobozia.
  • Or pe decizia mai mult decat confuza a Curtii Constitutionale, o sa stam pana la viitoarea modificare a Constitutiei in aceasta chestie neclara. Cand vrem e cvorum, cand nu vrem nu e cvorum; cand vrem ii numaram pe cei din strainatate, cand nu vrem nu-i numaram; ca asa zis CCR si dna Aspazia Cojocaru.