Presedintele PNL Crin Antonescu a catalogat drept "normala" numirea lui Gabriel Oprea in functia de vicepremier in viitorul Cabinet Ponta, pecizand ca a "agreat fara niciun fel de ezitare" aceasta propunere. Intr-o interventie telefonica la Romania TV, Antonescu a precizat ca dupa o campanie electorala dusa impreuna cu UNPR, este normal sa guverneze impreuna, chiar si simbolic.

Intrebat daca PNL s-a opun nominalizarii liderului UNPR Gabriel Oprea ca ministru cu portofoliu, Antonescu a declarat: "Au fost niste discutii in acest sens, s-a vorbit despre ele, am vorbit si eu. Am agreat fara niciun fel de ezitare ca UNPR, care nu va detine niciun portofoliu, sa fie reprezentat printr-un vicepremier, care este presedintele acestui partid, Gabriel Oprea. Am agreat-o, nu e rolul unei tocmeli."

"UNPR, in momentul in care a intrat in aceasta coalitie a fost o forta politica careia, din punctul meu de vedere, nu i se poate reprosa ceva. [...] Asta mi se pare normal. Au actionat corect impreuna cu noi si daca am dus o campanie impreuna, e normal sa fim impreuna la guvernare chiar si simbolic", a declarat presedintele PNL.

Antonescu a reiterat declaratiile premierului Ponta aratand ca in viitorul Cabinet vor fi trei vice prim-ministri, doi dintre ei - din partea PSD si PNL - cu portofolii "evident portofolii foarte importante, fiind in acelasi timp si vicepremieri" si un vicepremier fara portofoliu din partea UNPR "si un partid care va avea portofolii, dar nu va avea vicepremier, Partidul Conservator".

Intrebat in legatura cu refuzul PNL de a accepta cooptarea UDMR la guvernare, Crin Antonescu a raspuns: "UDMR a ramas acolo unde l-a plasat electoratul, adica in afara guvernarii dar, din fericire - spun eu, pentru ca e vorba de reprezentantii legitimi ai comunitatii maghiare, reprezentanti in plan politic - in interiorul Parlamentului, la masa oricarui dialog cu majoritatea, cu Guvernul, pe temele care privesc in primul rand comunitatea maghiara ca si alta minoritati etnice din Romania."

Intrebat daca a stabilit titularii PNL in viitorul Guvern, Antonescu a declarat: "Numele nu, evident ca in ce priveste titularii liberali ai portofoliilor, eu am o idee, am niste propuneri pe care sa le fac in forurile partidului. [...] Nu putem vorbi de niciun nume astazi, toate numele nu pot sa iasa, sa se consacra, decat prin votul in consiliul national executiv al partidului care va avea loc miercuri. Dupa aceea premierul, pe baza rezultatelor acestor voturi, va anunta componenta Guvernului, de data asta si cu titulari".

Intrebat daca exista ministri din actualul Guvern care nu isi vor mentine pozitia, Antonescu a declarat: "exista nume care nu se vor gasi in Guvernul viitor, nu pentru ca prestatia lor nu ar fi fost multumitoare, ci pentru ca fac optiune pentru activitatea parlamentara. Pana nu avem structura definitiva si votul in partid nu putem vorbi despre nume, ceea ce nu inseamna ca nu avem propuneri".