Excelenta sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Armeniei la Bucuresti, impreuna cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, sunt invitatii lui Balazs Barabas, sambata, ora 18:30, la Digi24.

HotNews.roFoto: Hotnews

Armenia este o tara cu o semnificatie aparte pentru Romania daca luam in considerare numarul mare de etnici care traiesc pe teritoiul nostru dar si faptul ca prezenta armenilor pe pamant romanesc dateaza de aproape un mileniu. Pentru a cunoaste mai bine aceasta lume, "Pasaportul diplomatic" de la Digi24 a dedicat o editie Armeniei iar invitatii lui Balazs Barabas au fost doua personalitati marcante: ambasadorul statului la Bucuresti, Hamlet Gasparian si ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Ambasadorul Armeniei la Bucuresti, excelenta sa Hamlet Gasparian este un fost jurnalist care de la prima sa vizita in Romania, in anul 1994 s-a declarat vrajit de Romania si de oamenii ei. "Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Armeniei. Si exista o explicatie pentru aceasta, prin legaturile care unesc popoarele noastre. Intrucat am pastrat amintiri foarte calde despre aceasta tara, ma simteam foarte bine printre oamenii care sunt asemenea noua, prin comportament, prin tot. Iar cand am venit aici ca ambasador, la inceputul lunii martie 2010, aveam sentimentul ca continui sa percep Romania ca o tara foarte draga si foarte apropiata."

Desi romanii si armenii au legaturi atat de vechi, colaborarea economica intre cele doua state nu este una foarte puternica, dupa cum remarca si ambasadorul Armeniei. "Ne lipsesc initiative de ambele parti, desi anumite companii mari din Romania sunt interesate de piata armeana. Am putea coopera pe planul informaticii, agriculturii, a produselor chimice si farmaceutice, a turismului."

Hamlet Gasparian si Balazs Barabas

Hamlet Gasparian si Balazs Barabas

Foto: Digi24

Despre actualul ministru al Economiei, domnul Varujan Vosganian, Excelenta sa considera ca este foarte talentat, nu doar in politica, ci mai ales in literatura. De altfel, el este cel care s-a implicat in traducerea in limba armeana "Cartea soaptelor", romanul aparut in 2009 si premiat cu titlul de "Cartea anului 2009" de catre Romania literara. "Cred ca publicul roman cunoaste foarte bine aceasta personalitate remarcabila care este Varujan Vosganian, om politic si om de stat acum, pentru ca ocupa o pozitie foarte importanta in noul guvern roman. Am avut sansa sa lucrez cu acest domn foarte talentat, nu numai in politica, ci mai ales in literatura si arte. Este un creator, si am remarcat acest lucru inca de la prima intalnire cu dansul."

Ministrul Varujan Vosganian spune despre el ca se considera armean atunci cand este in Romania si roman cand trebuie sa ne reprezinte tara in strainatate. Despre cartea sa spune. "Este primul roman tradus direct din romana in armeana. Pana acum cartile din literatura romana se traduceau prin intermediul limbii ruse.... Este o carte am putea spune autobiografica, pentru ca este o carte in care vorbeste copilul din mine. ...Cartea plangerii .... dupa cum a propus domnul ambasador." In ce priveste rolul diplomatiei, ministrul Vosganian crede ca este, in primul rand, comunicarea: "Cred ca rolul fundamental este cel al comunicarii. Suntem o societate care ajunge mai repede pe luna decat in propriul suflet, in care adesea omul cu care ne intalnim cel mai putin suntem chiar noi insine."