Săptămâna aceasta „Paşaportul diplomatic” a programat o ediţie specială, realizată, parte din ea, în Israel. Echipa emisiunii l-a vizitat pe ambasadorul României la Tel Aviv şi a obţinut un interviu în exclusivitate, prilej cu care a aflat lucruri foarte importante pentru toţi cei care vor să călătorească într- o zonă considerată de risc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Excelenţa sa Edward Iosiper a explicat cum se implică concret ambasada României în sprijinirea cetăţenilor săi, ori de câte ori este cazul:

"Avem proceduri bine stabilite, în cazul în care apar situaţii de risc, operaţiuni militare, atentate teroriste, război. Din fericire nu am fost confruntaţi cu aşa ceva în ultimii ani. Dar două operaţiuni militare am avut în ultimii 5 ani de zile. Avem un plan de situaţii de urgenţă, bine pus la punct, care este cunoscut de toţi membrii ambasadei, personal diplomatic şi nediplomatic, pe care îl aplicăm în situaţia în care situaţia o impune.

De asemenea, dacă apar situaţii de risc autorităţile israeliene sunt extrem de atente şi comunică în timp real şi eficient, şi coerent şi ne transmit instrucţiuni specifice privind situaţia de risc apărută. Dau un singur exemplu, cazul ultimei operaţiuni militare în fâşia Gaza în noiembrie anul trecut, când mai multe oraşe din Israel, inclusiv Tel Aviv au fost ţinta unor atacuri cu rachete, autoritaţile israeliene ne-au comunicat imediat măsurile care trebuie luate pentru situaţia de risc apărută."

Despre românii care s-au stabilit acolo, ambasadorul român spune că sunt oameni care au contribuit major la dezvoltarea statului Israel, iar comunitatea de români a devenit de-a lungul anilor tot mai numeroasă: "Avem o foarte importantă comunitate de originari din România în Israel, sunt oameni care au contribuit în mod decisiv la înfiinţarea şi la dezvoltarea statului Israel în cei 65 de ani de existenţă, este o comunitate extrem de apreciată în Israel, din nou, foarte numeroasă. De-a lungul anilor au sosit în Israel, din România, aproximativ 400.000 de evrei. Sunt oameni care majoritatea lor au crescut şi s-au format în România şi au adus cu ei cele învăţate în România şi îţi vei găsi în aproape toate domeniile vieţii economice şi sociale. În Israel, îi vei găsi în economie, în justiţie, în sănătate, sunt o comunitate numeroasă, foarte bine pregătită şi foarte apreciată."

Revenită în ţară, echipa emisiunii de la Digi24 a ajuns şi la comunitatea evreiască din Bucureşti pentru a afla cum se desfăşoară viaţa acestor oameni în România anului 2013.

Erwin Simsensohn, preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti spune că în ultimii ani, evreii din România şi cei din Israel au fost mult mai apropiaţi graţie programelor pe care comunitatea a încercat să le dezvolte: „ În ultimii ani am fost foarte apropiaţi, prin programele pe care le-am organizat: marile sărbători, ziua de comemorare a soldaţilor, victimelor terorismului, ziua holocaustului, toate le celebrăm din plin. ... Pentru noi, Israelul este o a doua casă. Ne-am mândrit că avem o dublă loialitate, patrie, suntem ataşaţi ţării în care ne-am născut, unde am crescut, unde lucrăm. Suntem români, pe de altă parte suntem profund ataşaţi Israelului ca patrie eternă a poporului evreu.” Când vine vorba despre un fenomen precum antisemitismul, preşedintele comunităţii evreieşti crede că în România mai există totuşi un antisemitism latent: „Eu cred de fapt că societatea română, în ansamblu nu este antisemtă. Exista un antisemitism latent, folcloric, care răbufneşte. El se regăseşte şi la nivele la care n-ar trebui admis: academic, profesori universitari, mass media. Mă refer la formatori de opinie.”

Şi pentru că este un membru marcant al acestei comunităţi şi, totodată un artist foarte iubit de români, „Paşaportul diplomatic” a ţinut să ajungă şi la actriţa Maia Morgenstern pentru a afla cum este viaţa la intersecţia acestor două culturi: „Se întamplă să călătoresc, mai ales în scopuri profesionale, mai ales în scopuri artistice. ... Şi mă prezint şi îmi spun numele şi... Morgenstern?? Dar ăsta nu e un nume românesc... Nu, sunt evreică. Şi ce, ţi-e ruşine că eşti evreică? Nu, sunt Maia Morgenstern, sunt din România, sunt româncă... Morgenstern?? Ăsta e nume evreiesc. Da, sunt evreică. Şi de ce nu mărturiseşti? Ţi-e ruşine? Nu mi-e ruşine. Ok. Bine. Sunt Maia Morgenstern, sunt evreică, sunt... Adică cum, nu eşti din România? Ba da. Şi ce, ţi-e ruşine să spui că eşti româncă? Nu, nu mi-e ruşine. Cum o dau, nu e bine. Sigur că e o glumă. Sunt cetăţean român, sunt evreică, trăiesc la confluenţa acestor două culturi, acestor două forme de energie, atât de intense, atât de paradoxale. Sunt aici, trăiesc aici, visez aici, îmi cresc copiii aici, îmi câştig pâinea aici, mă zbat aici, plâng, râd aici.”

O ediţie specială a „Paşaportului diplomatic”, sâmbătă, începând cu ora 18.30, la Digi24.