Presedintele Traian Basescu a vorbit, joi seara, la Digi24, despre sansele la presedintie ale diferitelor personalitati politice sau publice. Presedintele il lauda pe Mugur Isarescu, crede ca Ponta nu va candida la presedintie, iar Antonescu, Iohannis sau Oprescu nu au sanse.

"Niciunul dintre favoriti nu va fi presedinte... Nu ati vrea sa-l intrebati (n.r. Mugur Isarescu) ce se vede el? Eu nu pot sa vorbesc despre el decat foarte frumos, e un om cu o pregatire profesionala de excepotie, valoros, dar habar nu am ce vrea. Eu il apreciez in orice conditii si de cate ori o sa-l puneti intre politicieni o sa-l exclud de acolo, spunand el si politicieni. Il apreciez foarte mult pentru luciditate... Pai Victor Ponta nu vrea, iar ceilalti trei nu pot", a declarat presedintele la Digi 24.

Din primii zece oameni politici masurati in topul increderii, sapte sunt asociati USL, direct sau indirect, arata un sondaj realizat de INSCOP. Primele doua locuri la politicieni sunt ocupate in continuare de Mugur Isarescu (44%) si Victor Ponta (43,6%), ambii bucurandu-se de multa si foarte multa incredere, potrivit sondajului "Barometrul de opinie publica - Adevarul despre Romania", realizat de INSCOP Research la comanda ziarului "Adevarul". Pe urmatoarele locuri se claseaza Sorin Oprescu (38,6%), urmat de Antonescu şi Johannis.