Relatiile romano-americane au traversat printr-o perioada dificila in 2012, ca urmare a crizei politice de la Bucuresti, insa momentul a fost "in buna masura" depasit, a declarat duminica, la Antena 3, ministrul de Externe, Titus Corlatean, citat de Agerpres. Seful diplomatiei romane a facut referire si la posibilitatea unei "vizite importante" in toamna acestui an dedicate lucrarilor la infrastructura sistemului antiracheta.

Titus Corlatean (foto arhiva)Foto: Agerpres

"Este bine sa vorbim despre America, despre istorie, despre ce inseamna astazi Statele Unite si ce inseamna pentru Romania, dar si relatia in dublu sens care, intr-adevar, anul trecut a avut un moment mai putin fericit. Astazi va pot spune ca anul trecut este, in buna masura, depasit si, daca ne-am uita la cateva lucruri care s-au intamplat sau, pot sa le spun de pe acum, se vor intampla, inclusiv in toamna asta, suntem intr-o alta situatie decat cea de anul trecut. Nu este o ruptura sau nu a fost o ruptura cu atat mai mult cu cat relatia asta, denumita de diplomati "de parteneriat strategic", atat de importanta, functioneaza, cu atat mai mult cu cat cea mai importanta garantie de securitate din istoria Romaniei - cea reprezentata de acordul privind scutul antiracheta - este o realitate", a declarat Titus Corlatean, la Antena 3.

Ministrul si-a exprimat speranta intr-un apropiat contact bilateral important, fara sa precizeze, insa, numele vreunui oficial roman sau american.

"Sper sa avem si o vizita importanta in toamna acestui an pentru a marca lucrarile la infrastructura respectiva si va asigur ca in tot ceea ce inseamna o cooperare adesea mai putin vizibila - si este firesc cand vorbim de securitate, de combaterea terorismului, de operatiuni speciale sau de relatii politice - relatia functioneaza", a spus seful diplomatiei romane.

Intrebat daca "administratia americana stie despre Romania ca nu e o tara in care se dau lovituri de stat", Corlatean a raspuns: "Cu siguranta, da, si este un partener pe care americanii se bazeaza in diferite proiecte internationale, in diferite operatiuni, si exista o comunicare stransa din acest punct de vedere".

Referindu-se la criza politica de vara trecuta si la modul in care au fost percepute in SUA evolutiile de la Bucuresti, Corlatean a afirmat ca "au fost evaluari, din pacate, eronate care au plecat de aici spre Washington".

"Voi face referire la una singura, nu numai la enormitatea cu cele doua-trei milioane de voturi furate. Apropo, in septembrie anul trecut, ministrul Justitiei de la acel moment a facut o solicitare catre Parchetul General pentru a i se indica, potrivit legilor, cate dosare au fost instrumentate pentru milioanele de voturi fraudate. Erau vreo 600 si ceva de plangeri de dosare. Evident ca discrepanta este uriasa. Dar imi aduc aminte de o alta haideti sa o numim confuzie, dati-mi voie sa o numesc confuzie: s-a spus atunci, partea americana a solicitat ambasadorul, ambasada sa fie respectata independenta justitiei, deciziile justitiei. Si am spus: Curtea Constitutionala nu este justitie in Romania. (...) Curtea Constitutionala nu este Curtea Suprema din Statele Unite, nu este Inalta Curte si de aici o serie de consecinte. Nu mai intru in detalii, dar aceasta informatie a fost transmisa la Washington si a fost procesata", a explicat oficialul.

Titus Corlatean a pledat, in context, pentru repunerea cooperarii cu SUA pe o linie "corecta, buna".

El a vorbit si despre problema vizelor si a aratat ca "este nefiresc" ca Romania nu beneficiaza de programul Visa Waiver.

"Am spus-o si o repet: este nefiresc ca Romania - nu doar un partener strategic, dar o tara care a contribuit in operatiunile militare in teren, in Irak, in Afganistan, cot la cot cu soldatul american, si am platit factura in sange, deci am platit o factura grea, un astfel de partener strategic, care e implicat in scutul antiracheta si toate celelalte operatiuni si cooperari - sa fim tinuti in continuare in fata usii. E un proces legislativ care avanseaza mai greu, mai usor. Vestea buna este ca in iunie, una dintre cele trei initiative legislative in Congresul american a fost adoptata de Senat, va fi discutata in Camera Reprezentantilor si cu tot lobby-ul de rigoare, pe care trebuie sa-l facem in continuare, speram sa intram in cele doua criterii, odata adoptata legislatia. Vor fi doua noi criterii si cu o anumita derogare - nu mai intru, este foarte tehnic - avem sanse, mai ales ca rata de respingere a solicitarilor de viza - si ai nostri romani nu intotdeauna au stiut sa le completeze, au mai fost si birocratii la americani - rata respectiva, care este in scadere, sa ne permita sa intram in Visa Waiver", a adaugat Titus Corlatean.