Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri seara, la Realitatea Tv, ca "E absolut neplacut faptul ca domnul Basescu, de la pupitrul Administratiei Prezidentiale si cu steagul national in spate... imi comenteaza mie ca la nu stiu ce vanatoare am fost, de domnul Ponta ca e corupt sau nu e corupt... Sunt lucruri care nu sunt de anvergura asta. Este o polemica intre oameni politici. Domnul Basescu a folosit in ultimul timp un arsenal intreg de acuzatii, de jigniri. Din punctul meu de vedere exista niste acuzatii foarte grave."

Crin AntonescuFoto: Captura Realitatea TV

Crin Antonescu a mai declarat, la Realitatea Tv, referindu-se la aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, ca "Noi conditiile pentru admiterea in Spatiul Schengen le-am indeplinit cu brio de multa vreme."

Recent intors dintr-o vizita oficiala la Chisinau, Crin Antonescu a mai afirmat ca "Acesti oameni au pornit pe un drum la Vilnius. Pe acest drum pe care au pornit principalul aliat trebuie sa fie Romania. Urmeaza un drum greu, complicat, a carui durata nu este fixata si Bucurestiul e mana si speranta de care se agata cei de la Chisinau."

"In cazul in care USL nu va mai exista si am/as fi intr-o batalie cu Ilie Sarbu, presupun ca ar fi una civilizata. Eu nu m-as referi la vanatorile domnului Sarbu si domnul Sarbu nu m-ar declara dement. Imi pare putin probabil, dar daca vom ajunge, ceea ce sper sa nu se intample sa nu mai avem USL, sa avem un candidat PNL versus unul PSD, domnul Ilie Sarbu nu e mai putin redutabil decat alti candidati PSD", a mai spus Antonescu.

"Sorin Oprescu - redutabil, toti sunt redutabili, mai putin Mircea Geoana. Victor Ponta ar fi foarte redutabil, ca presedinte al PSD, ca prim ministru, ar fi un candidat redutabil", a completat Antonescu.

"Voturile nu se iau de la un candidat, nu e un paznic la un depozit de voturi, voturile se iau de la cetateni direct, de aceea ma intereseaza oamenii care in decursul timpului l-au votat pe Traian Basescu, ma intereseaza votul oricarui cetatean din aceasta tara, pentru ca asta e un semn de respect, de interes si un semn al faptului ca eu nu concep sa-mi iau voturile decat de la cetatenii Romaniei, nu prin intermediari", a concluzionat presedintele Senatului.