O familie din comuna doljeana Giurgita a stat patru zile cu mortul in casa, pentru ca preotul din comunitate a refuzat sa tina slujba religioasa inainte de a primi banii de inmormantare - 500 de lei. Preotul nu neaga situatia ci sustine ca este normal si ca asa se procedeaza. Arhiepiscopia Craiovei il contrazice afirmand ca interesul credinciosului primeaza si ca nu exista taxa de inmormantare, doar contributie benevola. Cazul a fost relatat de Digi24.

Bunicul lui Gheorghe Tugui din localitatea Giurgita a decedat sambata si imediat a inceput negocierile cu preotul din localitate pentru inmormantare. Prima suma inaintata de reprezentantul Bisericii Ortodoxe a fost 500 de lei, dati inainte de slujba.

Dupa 4 zile, preotul a acceptat sa oficieze slujba de inmormantare, dupa ce rudele decedatului, care il asteptau deja de cateva ore impreuna cu alti sateni, i-au trimis in avans jumatate din suma.

Intrebat de reporterul Digi24 daca i-a cerut enoriasului 500 de lei, in avans, pentru a tine slujba de inmormantare, preotul a raspuns afirmativ, adaugand ca "asa se procedeaza, Nu-i normal? E normal".

Atunci cand reporterul Digi24 l-a intrebat de ce il acuza enoriasii ca a intarziat, preotul a raspuns: "Pai nu stiu, mie acum mi s-au adus banii, acum am venit".

Arhiespiscopia Craiovei, care a aflat de caz de la televizor, sustine ca dezaproba orice taxa de nunta, botez sau inmormantare si va incepe cercetarile in acest caz.

Preotul din Giurgita a eliberat chitanta pentru banii primiti de la Gheorghe Tugui, suma totala 470 de lei:

  • inmormantarea - 250 de lei;
  • contributia la biserica - 120 de lei;
  • lumanarile si tamaia - 30 de lei;
  • reparatia la biserica - 100 de lei.